Aproape 2,5 milioane de români au urmărit, vineri, înmormântarea Mădălinei Manole. Evenimentul a fost trasmis în direct de patru posturi: Pro TV, Antena 1, Antena 3 şi Realitatea TV. Înghesuite în jurul gropii, televiziunile au transmis toate detaliile funeraliilor, după o zi în care dispariţia Mădălinei Manole a fost reflectată exagerat mai ales de către canalele de ştiri. Punctul culminant a fost între orele 19.10-19.20, când 2,5 milioane de români erau în faţa televizoarelor pe cele patru televiziuni.
Dacă posturile private au reflectat exagerat înmormântarea Mădălinei Manole, în cele mai mici detalii (filmând până şi coborârea sicriului în groapă!) TVR 1 a derapat în extrema cealaltă. Evenimentul care a scos mii de oameni în stradă aproape că a lipsit din principalul Jurnal al TVR 1. Ştirea despre înmormântarea Mădălinei Manole a fost difuzată abia la ora 20.40, după ştirile meteo şi după externe. Până atunci, niciun cuvânt despre subiectul zilei.
Moartea artistei a fost un adevărat eveniment mediatic, care a declanşat însă şi alte controverse. Agenţia de presă Agerpres a făcut o gafă monumentală, s-a lăudat că i-a luat interviu artistei cu o zi ânainte, însă ulterior s-a descoperit că interviul a fost o invenţie. Ceea ce Agerpres a prezentat drept citate din “ultimul interviu acordat Agerpres, cu doar o zi înaintea morţii sale” este o înşiruire de texte compilate din extrase de pe blogul Mădălinei Manole şi din declaraţii mai vechi date agenţiei Agerpres.
Autoarea materialului cu Mădălina Manole, redactorul-şef Marina Bădulescu, va apărea în faţa Comisiei de disciplină şi ar putea să-şi piardă poziţia şi chiar să fie concediată din Agerpres.
Paginademedia.ro
Mădălina Manole, înmormântată în direct cu 2,5 milioane de români
personBogdan Chirea
iulie 20, 2010
0
share
Categorii
Bogdan Chirea
Bogdan Chirea este creator de conținut și producător media, cu proiecte dezvoltate la intersecția dintre tehnologie, media, filme și muzică. A inițiat, produs si realizat emisiuni tv precum IT MANIA si CineBuzz și a activat peste cinci ani ca realizator la un post local de televiziune. Pe lângă proiectele personale, a construit și administrat de-a lungul timpului o serie de website-uri și pagini web, atât pentru propriile inițiative, cât și pentru persoane sau proiecte care aveau nevoie de prezență online. În portofoliul său se regăsesc proiectele web: IT MANIA TV, Voifibine, MediaBlog sau MB Music. Descoperiti proiectele sale web, video si podcast pe Youtube, retelele de socializare si Spotify. Amator de fotografie acesta posteaza periodic pe conturile de Instagram sau Pexels.
Relationat
Afișați mai multeteleviziune
Comentariul va fi postat dupa aprobare