500.000 de concedieri și un discurs care divide: Ce vrea, de fapt, George Simion?

George Simion a participat recent la o întâlnire organizată de Blocul Național Sindical, unde a prezentat viziunea sa privind reforma statului... sau cel puțin o parte din ea. Cu doar o zi înainte, anunțase cu aplomb că intenționează să dea afară nu mai puțin de 500.000 de bugetari. Problema? Declarația pare desprinsă dintr-un discurs populist, lipsit de date concrete sau o strategie coerentă.

Simion se rezumă la o estimare generală – 1,3 milioane de bugetari – fără să pară interesat de detalii esențiale: câți dintre aceștia sunt profesori, medici, militari, cercetători sau funcționari cu roluri cheie. Ulterior, într-un interviu la Prima News, a nuanțat că vrea să reducă personalul din administrația publică locală și centrală.

Însă cifrele îl contrazic: potrivit datelor FNSA, la finalul lui 2022 în administrație lucrau aproximativ 414.000 de persoane. Contracandidatul său, cu experiență în administrație, a vorbit la Euronews despre un total de 450.000 de angajați în acest sector.

Deci cum s-ar ajunge la 500.000 de concedieri? Simplu: nu s-ar putea ajunge. Ar însemna, practic, să fie desființată întreaga administrație, iar pe deasupra să mai fie concediați alți 50.000 de bugetari din alte domenii.

Potritivit unui raport Eurostat, România are deja una dintre cele mai scăzute densități de bugetari din UE. În timp ce în Germania un funcționar public deservește, în medie, 29 de persoane, în România această cifră este de 53 – cel mai ridicat raport din Uniune. În 2022, conform raportului existau, în total, circa 1,2 milioane de bugetari, ceea ce înseamnă un raport de 1 bugetar la 18 locuitori, față de Germania (1 la 7) sau Suedia (1 la 6).

Un alt element crucial: România are 3.181 de administrații locale, comparativ cu Germania, care are aproape 11.000, deși populațiile deservite sunt relativ comparabile. Iar administrația românească operează deja cu un deficit major de personal, ceea ce afectează grav calitatea serviciilor oferite. Doar în domeniile administrației, apărării și protecției sociale sunt 414.000 de salariați, față de 2,85 milioane în Germania.

Raportul FNSA atrage atenția că nu există un model european funcțional pe care România să îl poată copia pentru o reorganizare teritorială. De altfel, reducerea numărului de primării nu garantează automat economii bugetare, iar digitalizarea nu ar trebui să fie folosită ca pretext pentru concedieri.

Pentru a ajunge la cifra magică de 500.000, Simion ar trebui să recurgă la o măsură drastică.

Desființarea tuturor comunelor cu sub 5.000 de locuitori este o discuție care tot circulă în spațiul public. Asta ar însemna restructurarea completă a peste 2.390 de comune – adică 83,5% din totalul celor 2.862. În județe precum Caraș-Severin, Hunedoara sau Olt, toate comunele sunt sub acest prag.

În aceste localități, primăriile au între 7 și 23 de angajați, în funcție de dimensiunea comunei și serviciile oferite. De exemplu, comuna Ceplenița (Iași) are 23 de angajați la sub 4.000 de locuitori. Lunca Mureșului (Alba) are 13 angajați și 20 de asistenți sociali, iar Văleni (Neamț), cu doar 1.500 de locuitori, are 18 angajați. Chiar și în comuna Bătrâna (Hunedoara), cu doar 124 de locuitori, există 10 posturi în primărie.

Dacă estimăm o medie de 15 angajați per primărie pentru cele 2.390 de comune sub 5.000 de locuitori, rezultă aproximativ 35.850 de angajați – o cifră departe de cele 500.000 anunțate.

În plus, fiecare dintre aceste comune are un primar și un viceprimar, iar consiliile locale totalizează aproximativ 26.290 de consilieri, dacă luăm o medie de 11 consilieri pe comună. Adăugăm cei 2.390 de primari și tot atâția viceprimari și avem o idee mai clară despre structura administrației locale. Am ajunge la un total apropiat de 70.000.

Deși se vorbește de o lege a salarizării domnul Simion nu a vorbit despre companiile de stat care par că au propriile legi. Nu s-a vorbit despre acei "băieți deștepți" ale căror salarii sunt cu mult peste indemnizația președintelui statului.

O eventuală comasare a comunelor mici ar crea dificultăți reale pentru cetățeni. Accesul la servicii esențiale – înregistrarea actelor, plata taxelor, ajutorul social – s-ar complica în absența unor puncte locale sau a unor forme de digitalizare extinsă.

Măsuri paliative ar putea include:

* Puncte de lucru secundare în satele îndepărtate

* Servicii publice mobile

* Platforme digitale accesibile tuturor

Orice restructurare va avea un impact major asupra angajaților locali: posibile concedieri, relocări și nevoia de recalificare profesională.

Digitalizarea poate aduce eficiență, dar nu înlocuiește complet resursa umană. Nu există AI care să facă anchete sociale, să constate contravenții pe teren sau să golească coșurile de gunoi. Iar fără un plan clar privind integrarea tehnologiei în administrație, ideea reducerii personalului rămâne doar o lozincă.

Simion afirmă că vizează „membrii de partid” și „paraziții” din sistem, dar nu spune cum îi identifică, în ce număr sunt sau ce metodologie va folosi. Fără transparență și criterii obiective, ideea devine periculoasă și arbitrară.

Digitalizarea, într-adevăr, este esențială. Ea poate eficientiza serviciile, crește transparența și simplifica birocrația. Dar, conform studiilor europene, nu duce automat la concedieri. Dimpotrivă, poate genera roluri noi și redefini sarcinile actuale. Iar România deja condiționează ocuparea funcțiilor publice de competențe digitale, începând cu 2024 (administrația centrală) și 2027 (administrația locală).

În concluzie, propunerea lui George Simion pare mai degrabă o promisiune electorală fără suport în realitate. Concedierea a 500.000 de bugetari este, în condițiile actuale, nerealistă, nefundamentată și periculoasă. O reformă adevărată a administrației publice presupune dialog, date, analiză și responsabilitate – nu doar declarații spectaculoase.

O reformă adevărată a administrației publice presupune dialog, date, analiză și responsabilitate – nu doar declarații spectaculoase.

În acest context, trebuie reamintit și rolul fundamental al președintelui într-o democrație consolidată: acela de garant al unității naționale, nu de agent al divizării sociale. Funcția prezidențială nu este un bastion al populismului sau un megafon pentru discursuri polarizante, ci un reper de echilibru între diferitele componente ale societății – profesori, medici, funcționari, muncitori sau antreprenori.

Un președinte responsabil ar trebui să încurajeze coeziunea și încrederea, nu să alimenteze suspiciuni și conflicte între categorii sociale. România are deja suficiente falii; nu are nevoie de altele noi, create artificial din calcule electorale.

În ultimii ani, unii politicieni au recurs tot mai des la o strategie periculoasă: cultivarea prăpastiei dintre clase sociale, între „bugetari” și „privat”, între cei cu studii superioare și cei fără, între „specialiști” și „oameni simpli”. E o rețetă veche, dar eficientă pentru câștig electoral: în loc să construiești un proiect comun, e mai ușor să alegi un vinovat și să-l arăți cu degetul.

Această diviziune exploatează frustrările reale ale oamenilor – salarii mici, inechități, lipsa perspectivelor – dar le deturnează spre ură, nu spre soluții. În loc să discutăm cum putem construi un sistem în care și educația e valorizată, și munca din privat e respectată, ajungem să ne disprețuim unii pe alții. Iar în acest climat, politicienii care propun „să dăm afară”, „să tăiem”, „să desființăm” par că oferă răspunsuri simple la probleme complexe. Dar în realitate, nu fac decât să adâncească ruptura.

Pentru ca o societate să funcționeze, are nevoie de încredere între oameni, nu de ziduri ridicate între ei. Fiecare rol contează – de la medic la funcționar, de la antreprenor la muncitor. Avem nevoie de lideri care unesc, nu împart, și de cetățeni care privesc dincolo de slogane. Doar cu mintea limpede și cu solidaritate reală putem construi un stat funcțional, în care nimeni nu e țap ispășitor și toți au loc.