Așa cum publicul este deja obișnuit, emisiunea Asia Express va fi difuzată în patru seri consecutive – duminica, luni, marți și miercuri – oferind telespectatorilor porții consistente de acțiune și divertisment. Drumul Eroilor începe pe 7 septembrie 2025 și promite una dintre cele mai dure și spectaculoase ediții de până acum.
O rută spectaculoasă prin Asia
Noul sezon va purta concurenții prin Filipine, Vietnam și Coreea de Sud, aducându-i față în față cu peisaje exotice, provocări extreme și culturi fascinante. Finala se va desfășura în spectaculosul Seul, oferind un cadru memorabil pentru încheierea cursei.
Cine sunt concurenții sezonului Asia Express 2025
Nouă perechi curajoase vor pleca pe Drumul Eroilor:
- Mara Bănică și Serghei Mizil
- Raluca Bădulescu și Florin (fostul soț)
- Anda Adam și soțul ei, Joseph
- Catinca Roman și fiica ei, Calina
- Ștefan Floroaica și Alexandru Ion
- Alina Pușcău și prietena ei, Cristina
- Gabriel Tamaș și Dan Alexa
- Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro
- Karmen și prietena ei, hair-stylistul Olga Barcari
Ca și în sezoanele anterioare, concurenții vor trebui să se descurce fără telefon, cazare sau transport, cu doar un dolar pe zi. Aceștia vor înfrunta diferențe mari de temperatură și culturi complet diferite, încercând să ajungă la destinația finală: Seul.
Provocările și surprizele noului sezon
Prezentatoarea Irina Fodor a mărturisit că una dintre cele mai mari provocări a fost vremea imprevizibilă, cu ploi torențiale care au pus la încercare rezistența echipelor: „Concurenții au fost uzi până la piele nonstop. Nici nu știu cum au rezistat psihic în primul rând.”
Vietnamul și Coreea de Sud au surprins întreaga echipă, oferind experiențe neașteptate și cadre spectaculoase. Prezentatoarea a subliniat că sezonul 2025 are o dinamică diferită, cu echipe mai orientate spre distracție și trăirea momentului, schimbând ritmul obișnuit al cursei.
Un sezon atipic, plin de emoții
Asia Express 2025 aduce format reînnoit, surprize mari și un altfel de spirit de competiție. Concurenții vor descoperi eroi ai culturilor locale, dar și limitele proprii, într-o aventură care le va testa rezistența fizică și psihică.
Premiera Asia Express – Drumul Eroilor are loc duminică, 7 septembrie, la Antena 1 și în AntenaPLAY.
Comentariul va fi postat dupa aprobare