Peste 22.000 de copii, alături de 3.000 de părinți, 2.500 de profesori și 500 de experți au fost implicați în ultimele șase luni în campanii, ateliere și sesiuni de formare dedicate prevenirii și combaterii violenței în școli. Toate aceste rezultate au fost obținute prin 33 de proiecte finanțate de Fundația World Vision România în cadrul programului SAVE – School Anti-Violence Ecosystem, cofinanțat de Uniunea Europeană, desfășurate în 34 de județe și în Municipiul București, cu un buget total de peste 850.000 de euro.
Fundația World Vision România lansează primul apel pentru granturi Mici, prin care ONG-uri din țară vor putea să aducă schimbarea în comunitățile lor. Sunt disponibile 10 granturi, fiecare în valoare de 10.000 de euro, cu finanțare integrală, pentru inițiative care protejează copiii împotriva violenței în ecosistemul școlar.
„Prin acest proiect, sprijinim vocea ONG-urilor locale, care pot mobiliza comunitățile mai bine decât oricine. Copiii ne-au arătat în acest an cât de mult contează să fie ascultați, iar profesorii și părinții ne-au cerut să continuăm. Prin aceste granturi, vrem să consolidăm rețelele locale și să facem pași concreți către școli mai sigure și mai incluzive”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Granturile sunt destinate organizațiilor mici, înființate legal în România cu cel puțin un an înainte de lansarea apelului, care au avut în ultimii trei ani fiscali venituri medii de cel mult 250.000 de euro și activează în domeniul protecției copilului sau al educației. Fiecare ONG poate depune un singur proiect și poate contracta un singur grant Mic pe durata întregului program.
Apelul este lansat astăzi, 17 septembrie 2025, iar termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 18 noiembrie 2025, ora 14:00. Evaluarea se va desfășura în noiembrie, contractarea în decembrie, iar implementarea proiectelor selectate între ianuarie și iunie 2026. În 2026 va fi deschis și al doilea apel pentru granturi Mici.
Ghidul solicitantului, documentele de aplicare și formularele online pot fi consultate pe site-ul programului: worldvision.ro/proiect-save, secțiunea „apeluri proiecte”. Pentru ONG-urile interesate vor fi organizate trei sesiuni de informare online, iar înscrierea se face prin formularul disponibil aici. Întrebările pentru clarificări pot fi adresate la save@worldvision.ro.
Cum arată schimbarea în comunități
În multe școli din România, elevii au participat pentru prima dată la ateliere dedicate siguranței digitale: au discutat despre hărțuirea online, au învățat să recunoască știrile false și să reacționeze atunci când glumele colegilor devin agresiuni. Interesul a fost atât de mare încât multe sesiuni au durat dublu față de programarea inițială.
Alte proiecte au pus accent pe dezvoltarea socio-emoțională. Atelierele i-au ajutat pe copii să exerseze empatia, ascultarea activă și gestionarea emoțiilor. Mulți au descoperit cât de important este să vorbească despre propriile trăiri și să înțeleagă ce simt colegii lor.
Mobilizarea s-a văzut și în spațiul public. În patru orașe din Moldova, sute de elevi, părinți și profesori au mărșăluit pe străzi cu bannere și pancarte purtând mesajul „Stop violenței!”. Comunitățile au privit, aplaudat și au început să vorbească mai deschis despre fenomenul bullyingului.
Arta a devenit o formă de educație și vindecare. În atelierele de muzică, copiii au descoperit instrumente necunoscute și au învățat să-și exprime emoțiile prin sunet. În școlile unde s-au organizat ateliere de pictură și lucru manual, elevii și-au exprimat prin culori și forme fricile și dorința pentru relații bazate pe toleranță și respect.
Teatrul forum a adus pe scenă povești inspirate din viața reală a adolescenților. Scenele de bullying, inclusiv cele legate de lipsurile materiale, au fost interpretate chiar de elevi și discutate împreună cu publicul. Profesorii și părinții au recunoscut că spectacolele i-au ajutat să vadă cu alți ochi situațiile pe care, de multe ori, le trecuseră cu vederea.
Astfel, în toate cele 34 de județe și în Municipiul București, campaniile, atelierele și evenimentele publice au transmis același mesaj: violența nu are ce căuta în școli, iar schimbarea începe prin colaborarea dintre copii, părinți, profesori și comunitate.

Despre program
Programul SAVE – School Anti-Violence Ecosystem, coordonat de Fundația World Vision România, are ca obiectiv crearea unui ecosistem școlar sigur, în care violența de orice tip să fie prevenită și combătută prin campanii de conștientizare, instruirea personalului școlar, activități de networking și advocacy.
Program finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene sau a Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici Comisia Europeană nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.


Comentariul va fi postat dupa aprobare