Wolt România transformă gențile Tazz în ghiozdane pentru copii: proiect social cu reciclare și incluziune

Bogdan Chirea
0

Wolt România lansează o inițiativă în premieră pentru companie la nivel global: transformarea genților de livrare Tazz, scoase din uz în urma rebrandingului din primăvară, în ghiozdane și penare noi pentru copii aflați în dificultate. În prima etapă, peste 300 de ghiozdane au fost create și donate elevilor din București aflați în risc de abandon școlar, în parteneriat cu World Vision România și Atelierul de Pânză.


La Atelierul de Pânză, gențile vechi au fost demontate manual, proces în care au fost implicate și persoane cu dizabilități. Materialele reutilizabile au fost selectate, tăiate și cusute pentru a deveni ghiozdane și penare rezistente, oferind o a doua viață textilelor și reducând deșeurile generate de schimbarea de identitate vizuală.


Prin colaborarea cu World Vision România, cea mai mare organizație neguvernamentală activă în zonele rurale și comunitățile vulnerabile din țară, ghiozdanele și rechizitele au ajuns la copiii cu nevoi imediate. Prima donație a avut loc la Școala Gimnazială Nr. 2 din cartierul Ferentari, unde peste 300 de elevi au găsit pe bănci ghiozdane complet echipate.


„Rebrandingul nostru nu înseamnă doar o schimbare de nume și culori, ci reprezintă și o reflecție asupra a ceea ce lăsăm în urmă. Am ales să vedem gențile de livrare care nu mai aveau o misiune ca pe o resursă pentru viitor. Bucuria transformării noastre a devenit, astfel, și bucuria unui nou început pentru acești copii”, a declarat Alin Șerban, General Manager Wolt România.


„Suntem profund recunoscători pentru această donație. Prin oferirea a peste 300 de ghiozdane complet echipate, nu doar că au adus bucurie elevilor noștri, ci le-au dat și speranță. Astfel de inițiative pot face diferența pentru copiii care se confruntă cu greutăți materiale”, a transmis Marian Vasile, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 2, București.


Inițiativa se aliniază programelor globale de responsabilitate socială ale Wolt International, precum fondul Better Cities (sprijin pentru tranziția curierilor către vehicule cu emisii scăzute), campaniile Clean Deliveries pentru logistică sustenabilă și parteneriatele dedicate reducerii risipei alimentare și a deșeurilor de ambalaje.


Proiectul propune un model de circularitate aplicată în domeniul livrărilor urbane: reducerea deșeurilor textile rezultate din rebranding, valorificarea materialelor existente și includerea în proces a persoanelor din grupuri vulnerabile. Pentru elevii beneficiari, rezultatul înseamnă acces la materiale școlare esențiale și susținere concretă pentru continuarea educației.




Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!