Trecerea de la gimnaziu la liceu rămâne, pentru mulți elevi din mediul rural, unul dintre cele mai vulnerabile momente ale parcursului școlar. Costurile asociate continuării educației, lipsa sprijinului psihologic și absența unui model de orientare profesională se numără printre principalele cauze ale abandonului școlar, potrivit studiului „Bunăstarea copiilor din mediul rural", publicat de World Vision România.
În fața acestor realități, organizația și-a construit, începând din 2021, un program dedicat tocmai acestui prag critic.
În 2026, World Vision România și PepsiCo România continuă parteneriatul strategic în cadrul programului „Vreau în clasa a 9-a", aflat la a cincea ediție. Anul acesta, 55 de elevi din două unități de învățământ din Popești-Leordeni (județul Ilfov) și Urziceni (județul Ialomița) vor beneficia de un pachet integrat de intervenții menite să prevină abandonul și să susțină continuarea studiilor liceale.
Concret, tinerii înscriși în program vor participa la ateliere de dezvoltare personală, consiliere educațională și psihosocială, sesiuni de mentorat individual și pregătire suplimentară pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat.
Alături de acestea, sunt prevăzute workshopuri susținute de reprezentanți PepsiCo și două școli de vară cu activități educaționale, recreative și de tip peer-to-peer. Pentru a combate absenteismul, elevii vor primi o masă caldă timp de cinci luni și sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor de bază legate de accesul la școală. Programul include și două webinarii dedicate părinților, cu scopul de a-i implica activ în procesul educațional.
„Pentru mulți copii din comunități vulnerabile, trecerea la liceu este un prag care poate face diferența între continuarea studiilor și abandon. Prin programul «Vreau în clasa a 9-a» oferim nu doar sprijin financiar, ci și mentorat, încredere și un cadru sigur în care tinerii să își descopere potențialul", a declarat Mihaela Nabăr, Director Executiv World Vision România, subliniind că parteneriatul pe termen lung cu PepsiCo România permite construirea unor intervenții sustenabile.
Rezultatele acumulate de la lansarea parteneriatului confirmă relevanța abordării. Până în prezent, 225 de elevi din trei licee situate în două județe au beneficiat de sprijinul programului. Au fost organizate peste 31 de ateliere de dezvoltare personală, 24 de sesiuni educaționale non-formale și trei vizite de orientare vocațională, la care se adaugă 193 de participări în tabere de vară. Sprijinul material a inclus 3.960 de burse lunare, aproape 27.000 de porții de masă caldă, 1.800 de abonamente de internet și 3.870 de donații materiale și alimentare.
Impactul educațional este, de asemenea, semnificativ: rata de absolvire și rata de admitere la liceu au atins 100%, în timp ce rata medie de promovare la Evaluarea Națională s-a situat la 86,62%, iar la Bacalaureat la 85,35%. Absolvenții programului au fost admiși ulterior la facultăți precum ASE, Drept, Arte sau USAMV, dar și la școli postliceale și instituții ale Ministerului Afacerilor Interne.
Poveștile elevilor ilustrează cel mai bine ce înseamnă în practică acest sprijin. Ana, elevă în clasa a XI-a din Urziceni, mărturisește că înainte de program nu se valorifica nici ca elev, nici ca persoană, că notele i-au crescut și că a obținut o bursă de merit. Lavinia, absolventă a programului, spune că implicarea în activitățile World Vision i-a crescut încrederea în sine, a ajutat-o să lucreze în echipă și să se pregătească mai eficient pentru examene.
„Deși dificultățile financiare reprezintă un factor major, provocările cu care acești tineri se confruntă nu se limitează la această dimensiune. Programul «Vreau în clasa a 9-a» le oferă sprijin adaptat și acces la resurse esențiale", a adăugat Cristina Ilescu, External Communications Manager la PepsiCo România, potrivit unui comunicat transmis de organizație.
Prin continuarea parteneriatului în 2026, World Vision România și PepsiCo reconfirmă un angajament comun față de educație ca investiție pe termen lung în viitorul copiilor din comunitățile vulnerabile din România.


Comentariul va fi postat dupa aprobare