Ministerul Justiției din Marea Britanie, reprezentat de secretarul de stat Shabana Mahmood, analizează posibilitatea extinderii la nivel național a unui program de castrare chimică destinat infractorilor sexuali. Această intervenție presupune reducerea nivelului de testosteron, având ca scop scăderea libidoului.
Măsura a fost recomandată în cadrul unei evaluări independente a sentințelor, care a analizat problema supraaglomerării penitenciarelor și a propus alternative la detenție. Conform raportului, 21% dintre adulții condamnați la pedepse cu executare imediată au fost găsiți vinovați pentru infracțiuni de natură sexuală, ceea ce evidențiază importanța acestui subiect în contextul gestionării populației carcerale. Inițiativa pare să aibă drept obiectiv reducerea riscului pe care acești deținuți îl pot reprezenta odată eliberați.
În prezent, un program pilot de castrare chimică voluntară este deja implementat în câteva închisori din Regatul Unit, cu planuri de extindere către 20 de penitenciare. Totuși, discuțiile actuale includ și posibilitatea introducerii obligatorii a acestei măsuri, ceea ce ridică probleme de ordin etic și legal.
Din punct de vedere etic, castrarea chimică are un caracter dual: poate fi utilizată pentru a oferi beneficii destinatarilor — unii infractori sexuali pot considera că dorințele sexuale le provoacă dificultăți și pot dori să le reducă — dar și pentru a proteja publicul. O întrebare esențială este ce anume se urmărește printr-un astfel de program: reducerea riscului de recidivă sau îmbunătățirea vieții destinatarului? De asemenea, castrarea chimică ar putea diminua riscul social fără a aduce beneficii directe persoanei. Acest aspect contează, deoarece legitimitatea etică a oricărei intervenții medicale se leagă de beneficiul acordat persoanei care își dă consimțământul.
În medicina tradițională, intervențiile sunt considerate etic acceptabile atunci când sunt destinate să îmbunătățească starea de sănătate a pacientului și când acesta își exprimă consimțământul informat. În cazul castrării chimice impuse, aceste principii devin mai complexe. Spre exemplu, oamenii nu își pot exprima consimțământul pentru a fi închiși sau plasați în carantină, acestea fiind măsuri impuse de stat. În acest context, se poate pune întrebarea dacă se poate renunța la consimțământ și în cazul castrării chimice.
Unii infractori sexuali ar putea prefera reducerea dorințelor sexuale, însă castrarea chimică poate avea efecte secundare semnificative, precum creștere în greutate și modificări de dispoziție. Chiar și în aceste condiții, se poate argumenta că reducerea dorințelor sexuale poate reprezenta un beneficiu pentru aceștia. Totuși, rămâne neclar cum trebuie evaluat acest beneficiu și dacă evitarea unor pedepse viitoare constituie sau nu un avantaj direct. Este de asemenea discutabil dacă un tratament administrat fără consimțământ poate fi considerat benefic și dacă este vreodată justificabil etic.
Din punct de vedere legal, scopul tratamentului este esențial. Intervențiile medicale sunt de regulă legale deoarece presupun acordul informat și un beneficiu pentru pacient. Lipsa unei clarificări privind cine și cum beneficiază devine astfel problematică. O analiză a legislației din Anglia și Țara Galilor arată că furnizarea castrării chimice ar putea fi compatibilă cu obligațiile asumate de autoritățile publice în baza Convenției Europene a Drepturilor Omului, prin Legea drepturilor omului din 1998. Acest lucru ar putea fi valabil chiar și în lipsa consimțământului, în special dacă scopul declarat este protejarea publicului.
Problema implică și o dilemă pentru medicii care ar administra tratamentul. Forensic psychiatrist profesor Don Grubin a menționat că, din perspectiva sa, „adminstrarea castrării chimice ține mai degrabă de tratarea pacienților, nu de o misiune pentru agențiile de justiție penală, chiar dacă un efect secundar îl reprezintă scăderea recidivei.” Cu toate acestea, nu este clar dacă această intervenție ar trebui privită doar ca un act medical obișnuit, mai ales că scopul declarat nu este întotdeauna același ca în cazul tratamentelor terapeutice clasice. Înțelegerea castrării chimice exclusiv ca „tratarea pacientului” ar putea să ascundă complexitatea dilemelor etice și legale.
Mai potrivit ar fi să se clarifice valorile și obligațiile implicate, astfel încât medicii și ceilalți profesioniști să poată echilibra mai corect interesele pacientului cu cele ale societății. Castrarea chimică ridică adesea obligații contradictorii care trebuie analizate cu atenție. Poate fi compatibilă cu deontologia profesională aplicarea unui tratament care nu urmărește direct interesul clinic al pacientului, dar are efecte sociale benefice? Varietatea scopurilor ar putea influența și modul în care sunt interpretate obligațiile profesionale. Această practică evidențiază tensiunile dintre obligațiile legale și etice pe care le au furnizorii de servicii medicale și instituțiile statului.
În prezent, aceste chestiuni fac obiectul unor cercetări academice care vizează modul în care ar trebui înțelese, evaluate și reglementate intervențiile cu scop dual. În mod similar, autoritățile guvernamentale și toți cei implicați în aplicarea castrării chimice ar trebui să răspundă la aceste întrebări.
Comentariul va fi postat dupa aprobare