Într-un peisaj cinematografic de vară dominat de continuări, remake-uri și noi capitole din francize consacrate, Disney propune o raritate: Elio, un film de animație cu o poveste originală. Lansat pe fondul unei industrii în care originalitatea devine tot mai rară, filmul ridică întrebări despre curajul studiourilor de a propune conținut nou, nelegat de personaje deja familiare publicului.
Filmul spune povestea lui Elio Solis (voce: Yonas Kibreab), un băiat solitar și orfan, pasionat de spațiu și viață extraterestră. El trăiește în California alături de mătușa sa, Olga (voce: Zoe Saldana), ofițer în armata americană. Când un semnal extraterestru este interceptat, Elio răspunde în secret și este teleportat într-o lume colorată numită Communiverse. Acolo, este confundat cu liderul Pământului și primește misiunea de a rezolva o criză intergalactică. În această lume străină, dar fascinantă, Elio începe să simtă că aparține cu adevărat.
O lume vizual spectaculoasă, dar cu personaje slab conturate
Din punct de vedere vizual, Elio beneficiază de animații impresionante, cu reprezentări ale spațiului în nuanțe irizate și imagini ale Pământului demne de ecranul mare. Cu toate acestea, personajele nu reușesc să ofere profunzimea emoțională necesară. Elio este vag conturat, iar majoritatea extratereștrilor din Communiverse nu reușesc să stabilească o conexiune semnificativă cu publicul. Singura excepție notabilă este Glorgon, un personaj simpatic, al cărui umor este destinat în special celor mici.
Olga, în ciuda statutului său militar, are un rol slab conturat. Relația cu Elio nu este explorată în profunzime, iar o mare parte a poveștii sale este înlocuită de un subplot între Glorgon și tatăl său, care se dorește amuzant, dar lasă puțin spațiu pentru dezvoltarea altor personaje.
Un mesaj despre conexiune într-un ton dezechilibrat
O alegere artistică aparte este integrarea unor fragmente audio din Cosmos al lui Carl Sagan, menite să adâncească tema conexiunii universale. Totuși, gravitatea acestor momente intră în contrast cu atmosfera generală a filmului, dominată de personaje haioase și replici ușoare. Rezultatul este un ton oscilant, care nu reușește să fie nici suficient de dramatic, nici cu adevărat comic.
Filmul abundă în personaje și fire narative, dar această multitudine îl face să pară grăbit și superficial. Pericolele sunt tratate cu ușurință, momentele emoționale se opresc înainte să producă impact, iar umorul este temperat.
Un film plăcut, dar probabil uitabil
Elio pare conceput pentru a oferi câte ceva fiecărui membru al familiei, fără a deveni preferatul nimănui. Strategia Disney de a lansa o poveste nouă, dar cu elemente cât mai larg accesibile, ar putea funcționa financiar pe termen scurt. Însă lipsa unui fir narativ puternic și a personajelor memorabile ar putea limita potențialul filmului de a deveni un clasic sau de a da naștere unei francize.
În concluzie, Elio este un film vizual atrăgător, dar lipsit de forța emoțională care a consacrat producțiile Pixar sau Disney. O experiență cinematografică plăcută pentru o după-amiază, dar puțin probabil să rămână în memoria colectivă.
Comentariul va fi postat dupa aprobare