KAPITAL și-a deschis oficial porțile pentru zecile de mii de fani care au ales să trăiască prima ediție a celui mai tare festival din București.
Arena Națională a fost epicentrul distracției pentru peste 45.000 de participanți care au dansat și s-au bucurat de muzica artiștilor preferați până dimineață. Axwell, Paul Kalkbrenner, KSHMR, Claptone, Kaaze sunt doar câteva dintre numele care au urcat pe scenă și au creat o atmosferă memorabilă.
Din seturile unora dintre artiști nu au lipsit piesele românești. Axwell a remixat hitul „Cel mai fericit de pe pământ“ de la Rareș, iar KSHMR a integrat în show-ul său fragmente din „Dudadu“ (Irina Rimes), „Made in Romania“ sau „E mult, e greu” (Johny Romano), dar și „Baba Vanga” de la F.Charm.

Temple și The Ark – vibe-uri diferite, același entuziasm
Scena Temple, adorată de fanii stilului techno, a debutat spectaculos cu Mau P și Charlotte de Witte, doi dintre cei mai apreciați artiști ai genului. Atmosfera a fost electrizantă, iar fanii au rămas până târziu pentru a savura fiecare beat.
Cultura urbană a fost reprezentată cu stil pe scena The Ark, unde au urcat Macanache, Petre Ștefan, Azteca, Albert NBN și Puya – care a reunit mii de oameni, entuziasmați să cânte împreună hiturile consacrate ale rapperului. Cabral (DJ Cabi) și DJ Antenna au încheiat seara cu un vibe relaxat și dansant.
Petreceri surpriză și atmosferă retro
În spiritul inedit al festivalului, fanii au fost surprinși de o petrecere specială susținută de Andreea Esca și Otravă, care au adus în festival o atmosferă retro plină de culoare și nostalgie.
Recomandări pentru următoarele zile
Celor care vor ajunge la festival începând de astăzi, organizatorii le recomandă să își facă check-in-ul online și să vină în festival înainte de ora 19:00 pentru a evita aglomerația la intrare.
Line-up de neratat pentru ziua a doua
Distracția continuă cu artiști de top: Salvatore Ganacci, Don Diablo, R3hab, Sickick, Deborah de Luca, Nina Kraviz, dar și artiști români ca Erika Isac, M.G.L., CTC și IAN, care vor anima scena urbană.
KAPITAL 2026: încep înscrierile și vânzările de abonamente
Organizatorii au anunțat startul înregistrărilor pentru ediția KAPITAL 2026 pe neversea.com. Duminică, 6 iulie, se deschide vânzarea de abonamente General Access la preț special de 69 EUR + taxe (preț final 169 EUR + taxe), și VIP la 139 EUR + taxe (preț final 299 EUR + taxe).
KAPITAL devine astfel primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD Universe în Capitala României, într-un an în care grupul pregătește și ediția aniversară de 10 ani a festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca, dar și o nouă ediție UNTOLD Dubai – cel mai mare festival din istoria Emiratelor Arabe Unite.
Comentariul va fi postat dupa aprobare