Cea de-a doua zi de KAPITAL a adus peste 60.000 de participanți dornici să se distreze și să se bucure de experiența celui mai tare festival din București.
Momentele principale ale serii, care au adunat zeci de mii de fani la Mainstage, au fost show-urile Don Diablo, Salvatore Ganacci, Sickick și R3hab.
Don Diablo a electrizat atmosfera cu un set special și a mulțumit fanilor în limba română pentru iubire. Ulterior, artistul a postat pe rețelele sociale, unde a vorbit despre energia pe care o primește de fiecare dată din partea publicului român.
În stilul său nonconformist, autentic și amuzant, Salvatore Ganacci a adus multă bucurie și a stârnit zâmbete prin momentele epice create pe scenă. Pe toată durata show-ului, DJ-ul a purtat un tricou cu numărul 10 Hagi, în semn de respect pentru România.
R3hab și Sickick au continuat seara cu seturi dinamice care au ținut publicul pe Arena Națională până târziu. În timpul piesei “Rock My Body” – colaborare cu INNA – R3hab a fluturat steagul României, spre entuziasmul fanilor.

Temple și The Ark – atmosferă până la răsărit
La scena Temple, Nina Kraviz și Deborah de Luca au oferit show-uri techno de neratat, menținând vibe-ul intens până la răsăritul soarelui.
La The Ark, mii de oameni s-au bucurat de show-urile Marko Glass & Bvcovia, IAN, CTC, Erika Isac și M.G.L. Un moment special a fost interpretarea live a piesei „Voila” de către unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de artiști din România.
M.G.L. a emoționat publicul cu o dedicație specială pentru o fană aflată sub tratament pentru leucemie în Italia, care nu a putut ajunge la concert. Artistul i-a transmis un mesaj de încurajare din partea publicului – un moment plin de emoție.

Show de drone în memoria lui Mihai Leu
Printre momentele speciale ale serii s-a numărat și un spectacol de drone dedicat memoriei marelui sportiv român Mihai Leu – un omagiu emoționant și vizual spectaculos.
Ce urmează la KAPITAL
Petrecerea continuă astăzi cu show-uri de la Mëstiza, Lost Frequencies, Alok, Steve Aoki, dar și Mahony, John Summit și Korolova la scena Temple. Pe The Ark vor urca pe scenă IDK, Johny Romano, Rareș, Cojo, Rava și Grasu XXL.
KAPITAL 2026 – încep vânzările
În câteva ore vor începe vânzările pentru ediția KAPITAL 2026. Cea de-a doua ediție a festivalului va trece la nivelul următor și va include și show-uri live, powered by UNTOLD. Abonamentele vor fi disponibile pe neversea.com.
KAPITAL este primul eveniment major organizat de UNTOLD Universe în Capitala României. În paralel, grupul se pregătește pentru aniversarea de 10 ani a festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca și pentru cea de-a doua ediție UNTOLD Dubai, cel mai mare festival organizat vreodată în Emiratele Arabe Unite.
Comentariul va fi postat dupa aprobare