Cum reușesc câinii să ne „citească” emoțiile: creier, oxitocină și empatie

Câinele tău își înclină capul când plângi, se foiește când ești stresat și apare lângă tine exact în momentele grele. Coincidență? Nici vorbă.

Mii de ani de co-evoluție au făcut ca patrupedele să dezvolte mecanisme speciale pentru a ne percepe vocea, expresiile și chiar chimia creierului. De la zone cerebrale dedicate procesării vorbirii până la „hormonul iubirii” – oxitocina – care se activează atunci când ne privim în ochi, câinii sunt construiți pentru a capta ce simțim.

Dovezile pentru această inteligență emoțională remarcabilă încep din creier. Studiile arată că animalele au regiuni cerebrale sensibile la voce, asemănătoare cu cele ale oamenilor. Imagistica cerebrală a demonstrat că aceste zone se activează la sunetele vocale, în special la cele încărcate emoțional – râsete, plâns sau strigăte de furie. Cortexul auditiv și amigdala, regiuni implicate în procesarea emoțiilor, reacționează puternic la tonul vocii umane.

Câinii sunt și buni „cititori de fețe”. Imaginile cu chipuri umane activează zonele de recompensă și emoționale din creierul lor, mai ales când recunosc o față familiară. Cu alte cuvinte, nu procesează expresiile în cuvinte, ci în emoții.

Mai mult decât să observe emoțiile, câinii le și „preiau”. Acest fenomen, numit contagiune emoțională, reprezintă o formă de empatie de bază. În 2019, un studiu a arătat că unele perechi câine–stăpân au avut ritmuri cardiace sincronizate în momente de stres. Empatia lor automată se manifestă prin căscat, scheunat sau simple schimbări de comportament.

Efectul oxitocinei

Una dintre cele mai importante descoperiri despre relația om–câine este legătura chimică pe care o împărtășim. Privirea blândă și contactul vizual cresc nivelurile de oxitocină atât la câini, cât și la stăpâni.

Acest efect, asemănător conexiunii dintre părinte și copil, este unic pentru câinii domesticiți. Lupii crescuți de oameni nu au aceeași reacție. De-a lungul domesticirii, câinii au dezvoltat această „buclă a oxitocinei” pentru a se lega emoțional de noi. Privirea lor expresivă este, de fapt, o formă de lipici chimic între specii.

Dincolo de priviri, câinii disting limbajul corpului și expresiile faciale. Experimentele au demonstrat că pot recunoaște o față zâmbitoare de una furioasă, chiar și din fotografii. În plus, tind să privească partea stângă a feței umane, la fel ca oamenii și primatele, atunci când evaluează emoțiile.

Câinii folosesc toate simțurile pentru a ne citi stările: voce, postură și chiar miros. Un studiu din 2018 a arătat că animalele expuse la transpirația persoanelor speriate au manifestat stres crescut, în timp ce „mirosul fericirii” le-a indus calm.

De ce sunt atât de empatici?

Secretul se află în istoria lor evolutivă. Deși au creier mai mic decât lupii, domesticirea le-a modificat circuitele neuronale pentru a deveni mai sociabili și mai atenți la semnalele umane. Experimente similare pe vulpi au arătat că selecția pentru blândețe și prietenie crește volumul zonelor cerebrale responsabile de emoție și recompensă.

Mii de ani de conviețuire cu oamenii au perfecționat aceste mecanisme, transformând câinii în parteneri unici, capabili să recunoască și să răspundă la emoțiile noastre.

Așadar, câinii nu ne citesc gândurile, dar ne citesc comportamentele și sentimentele, întâlnindu-ne emoțional într-un mod rar întâlnit la alte specii. Într-o lume tot mai agitată, această empatie încrucișată ne reamintește că limbajul prieteniei poate depăși cuvintele.

via Laura Elin Pigott, Senior Lecturer in Neurosciences and Neurorehabilitation, Course Leader in the College of Health and Life Sciences, London South Bank University