În luna octombrie 2025, History Channel aduce telespectatorilor o selecție diversă de producții documentare, de la enigme neelucidate și scenarii ipotetice despre viitorul Pământului, până la controverse despre posibile contacte extraterestre și povești de referință din istoria României.
„Cum explici asta?” – sezonul 4
Din 2 octombrie, în fiecare joi, de la ora 21:00, revine Cum explici asta? („The Proof Is Out There”), cu opt episoade noi. Serialul investighează cele mai misterioase clipuri video, fotografii și înregistrări audio din istorie – de la presupuse OZN-uri și fenomene naturale bizare, până la filmări clasice, precum celebra înregistrare cu Bigfoot din 1967. Gazda Tony Harris analizează fiecare caz, apelând la experți și la tehnologii moderne de verificare, iar fiecare episod se încheie cu un verdict asupra veridicității probelor.

„Viața fără oameni” – sezonul 3
Începând cu 7 octombrie, marțea, de la ora 21:00, se difuzează sezonul 3 al seriei Viața fără oameni („Life After People”). În opt episoade, documentarul explorează ce s-ar întâmpla cu lumea dacă oamenii ar dispărea brusc. Cum ar reacționa animalele? Ce s-ar întâmpla cu infrastructura, cu resursele chimice sau cu monumente precum Muntele Rushmore? Producția combină explicații științifice, reconstituiri vizuale și scenarii ipotetice pentru a imagina o planetă eliberată de influența umană.

„Extratereștri antici” – sezonul 17
Din 24 octombrie, vinerea, de la ora 21:00, revine Extratereștri antici („Ancient Aliens”), cu 12 episoade noi. Seria explorează teoriile controversate privind posibile vizite extraterestre pe Pământ de-a lungul istoriei. Giorgio Tsoukalos și alți experți investighează întrebări fascinante: au primit patriarhii biblici instrucțiuni de la ființe cerești? Au fost grecii antici învățați tehnici de prelucrare a metalului de către creaturi legendare? Noile episoade aduc noi perspective și speculații asupra acestor ipoteze.

„Maria, inima României” – un documentar special
Pe 29 octombrie, de la ora 21:00, History Channel difuzează documentarul Maria, inima României („Queen Marie 150th anniversary”). Producția marchează 150 de ani de la nașterea Reginei Maria și prezintă rolul său crucial în consolidarea României în timpul Primului Război Mondial și după. Pornind de la jurnalele și caietele lăsate de regină, documentarul reconstituie viața unei figuri istorice remarcabile, prinsă între triumfuri politice și pierderi personale.

În această lună, telespectatorii History Channel au ocazia să călătorească de la enigmele contemporane la trecutul îndepărtat și să descopere o pagină importantă din istoria națională.
Comentariul va fi postat dupa aprobare