Doar 1% din apele de coastă ar acoperi o treime din electricitatea globală până în 2050 – dar obstacolele sunt uriașe

Teoretic, 1% din apele de coastă ale planetei ar putea livra anual peste 20.000 TWh de energie eoliană și solară offshore, adică circa o treime din consumul global de electricitate estimat pentru 2050. Estimarea vine dintr-un studiu realizat de o echipă de cercetători din Singapore și China, care a cartografiat potențialul regenerabilelor pe mare, ținând cont de vânt, radiație solară, adâncimi sub 200 m, zone relativ lipsite de gheață și proximitatea de până la 200 km față de centrele populate.

Dar între potențial și realitate se cască un hău. Pentru a conta cu adevărat în reducerea emisiilor, capacitățile offshore ar trebui să crească într-un ritm istoric – în paralel cu depășirea unor bariere tehnice, economice și politice care astăzi încetinesc fiecare etapă, de la proiectare la racordare.

Ce promite studiul

• Eolian offshore: ~6.000 TWh/an din 1% din arealele costiere idonee.
• Solar offshore flotant: ~14.000 TWh/an din aceeași fracțiune de ocean de mică adâncime.
• Impact climatic estimat: evitarea a ~9 miliarde tone CO₂ anual, dacă energia ar înlocui producția fosilă.

De altfel, multe state europene – Danemarca, Germania, Belgia, Marea Britanie – au deja alocate pentru eolian offshore între 7% și 16% din apele de coastă. Paradoxal, nu lipsa spațiului este primul blocaj, ci viteza cu care pot fi implementate proiectele.

Realitatea din 2025: mult prea departe de țintă

În prezent, eolianul offshore produce sub 200 TWh/an (sub 1% din electricitatea mondială). Chiar și într-un scenariu optimist, la ~900 TWh/an în 2030, atingerea pragului de 6.000 TWh/an în 2050 ar cere ca instalările anuale, timp de două decenii, să fie de ~7 ori mai mari decât cele din anul trecut.

La solar offshore, diferența e și mai mare: tehnologia este abia la început (nivel de pregătire IEA 3–5 din 11), iar o creștere susținută de peste 40%/an timp de 20 de ani – necesară pentru a atinge ~14.000 TWh – nu a fost atinsă în mod durabil de nicio tehnologie energetică până acum.

De ce e mai greu pe mare decât pe uscat

90% din capacitățile eoliene offshore sunt în apele puțin adânci și adăpostite din nord-vestul Europei și China, cu turbine fixate pe fundul mării. Doar că mare parte din potențialul rămas se află în ape mai adânci, inaccesibile fundațiilor fixe – ceea ce împinge industria către turbine plutitoare, astăzi doar ~0,3% din capacitatea globală.

Turbinele plutitoare implică ancorare complexă, cablare submarină lungă, mentenanță în mări agitate și, deocamdată, costuri sensibil mai mari decât sistemele pe fundații fixe. Vor fi necesare subvenții substanțiale încă un deceniu. Doar după ce primele proiecte scalate demonstrează fiabilitate și efect de învățare, costurile pot coborî la nivel comercial.

Solarul offshore este și mai în urmă: în unele scenarii ar deveni viabil comercial în 2040–2050 (ex. Olanda), adică prea târziu pentru obiectivul de decarbonizare rapidă a sistemelor electrice.

Bariere de creștere: de la fabrici la permise

Chiar când tehnologiile devin competitive, creșterea nu mai rămâne exponențială: apar blocaje de producție (turbine, cabluri submarine, vase de instalare), logistică, racordarea la rețea. Pe mare, permisologia și conflictele de utilizare (transport maritim, pescuit, turism, exerciții militare, arii protejate) încetinesc suplimentar. În Europa, aprobarea și construcția pot dura 10 ani sau mai mult, iar refuzurile nu sunt rare (ex.: respingeri în Marea Baltică pe motive de securitate).

Ce este realist până în 2050

Eolianul offshore are cea mai bună șansă să devină un pilon major al mixului electric global până la jumătatea secolului, dacă:
— plutitorul devine rapid competitiv,
— se consolidează angajamente politice ferme în Americi, Australia, Rusia și alte regiuni cu potențial ridicat,
— se accelerează extinderea rețelelor și a interconectărilor.

Solarul offshore pare promițător pentru nișe și pentru a doua jumătate a secolului, când electrificarea industriilor, transportului și încălzirii va cere și mai multă energie curată, însă este puțin probabil să aducă beneficii climatice de scară înainte de 2050.

Concluzie: alergăm pe două benzi

Pentru următoarele două decenii, pariul câștigător rămâne accelerarea eolianului și solarului onshore (unde lanțurile valorice și reglementarea sunt mai mature) și scalarea eolianului offshore pe tehnologii dovedite, în paralel cu pregătirea soluțiilor de turbine plutitoare și solar offshore pentru viitorul apropiat.

Articol adaptat după analiza semnată de Aleh Cherp (Central European University), Jessica Jewell (Chalmers University of Technology) și Tsimafei Kazlou (University of Bergen).