Pisicile au reputația de animale independente, însă cercetările recente indică o conexiune aparte între oameni și feline, alimentată de chimia creierului. În centrul acestei povești se află oxitocina, supranumită „hormonul iubirii”, implicată în atașament, încredere și reglarea stresului.
Oxitocina este aceeași substanță care se activează când o mamă își ține copilul în brațe sau când prietenii se îmbrățișează. Experimente clasice pe oameni au arătat că oxitocina poate spori încrederea în interacțiuni sociale și are efecte de calmare, inclusiv prin temperarea cortizolului și activarea sistemului parasimpatic („odihnă și digestie”).
La câini, „bucla” de atașament om–animal mediată de oxitocină a fost documentată de mult: interacțiunile prietenoase cresc oxitocina atât la stăpân, cât și la animal. La pisici, dovezile au întârziat să apară, în parte pentru că felinele își exprimă afecțiunea mai discret. Totuși, studiile indică tot mai clar că atingerile blânde și vocea caldă cresc oxitocina la oameni atunci când interacționează cu pisicile, iar anumite contexte par să stimuleze același răspuns și la feline.
Exemplele din laborator și „din viața reală” converg: mângâierea, vocea liniștitoare și momentele de joacă pot declanșa o creștere a oxitocinei la om, asociată cu reducerea stresului și, uneori, cu scăderea tensiunii arteriale. Până și sunetul torsului este legat de efecte calmante – nu doar pentru pisici, ci și pentru oameni.
Când „curge” oxitocina între oameni și pisici
Declanșatorul principal este contactul fizic acceptat de pisică. Interacțiunile relaxate – mângâiere, ținutul în brațe, joc – sunt asociate cu creșteri ale oxitocinei la proprietari și, în anumite situații, la animale. Un detaliu cheie este inițiativa: pisicile care se așază singure în poală, se freacă de picioare sau „cer” atenție tind să genereze răspunsuri hormonale mai pronunțate.
Modelele de atașament contează. Pisicile cu stiluri evitante (distanțate) nu prezintă modificări semnificative, iar cele anxioase pot porni de la niveluri mai ridicate de oxitocină, dar reacționează negativ la manevrarea forțată. Forțarea interacțiunii – de tip „hai să te iau în brațe acum” – poate scădea oxitocina la pisicile anxioase sau evitante și subminează bondingul. Respectarea confortului animalului este esențială.
Semnalele subtile ale pisicilor
Felinele folosesc indicii mai nuanțate decât câinii. Clipitul lent („slow blink”) este echivalentul unui zâmbet: transmite siguranță și încredere. Torsul, cu frecvențe joase, este legat de procese de vindecare la pisici și de relaxare la oameni. Observarea acestor semne și răspunsul pe măsură (pauză, distanță sau mângâiere blândă) susțin un atașament stabil.
„Iubesc mai puțin decât câinii”?
În medie, câinii tind să arate creșteri mai mari ale oxitocinei în interacțiunile cu oamenii. Este un efect al evoluției lor ca animale de haită, domesticite pentru cooperare și contact vizual prelungit. Pisicile provin din vânători mai solitari; afișează mai rar gesturi sociale evidente și par să „dozeze” momentele de apropiere. Asta nu înseamnă absența legăturii, ci o altă formă de expresie, rezervată contextelor în care se simt în siguranță.
Ce reținem pentru o relație mai bună
O pisică nu oferă încredere automat; aceasta se câștigă. Când interacțiunile sunt pe placul ei, oxitocina – aceeași moleculă care leagă părinți, parteneri și prieteni – susține apropierea, reduce stresul și poate funcționa ca un tampon împotriva anxietății. Clipitul lent de pe canapea sau torsul în poală nu sunt doar gesturi tandre: „lucrează” invizibil la nivel hormonal, pentru amândoi.
Important: Răspunsurile hormonale și comportamentale variază între indivizi (umani și felini). Observă preferințele propriei pisici și prioritizează interacțiunile inițiate sau acceptate de ea.
Comentariul va fi postat dupa aprobare