Tranziția către liceu rămâne una dintre cele mai vulnerabile perioade pentru elevii din mediul rural, care se confruntă cu dificultăți materiale, educaționale și emoționale ce le limitează șansele de a-și continua studiile. Conform studiului „Bunăstarea copiilor din mediul rural (2024)”, 41% dintre elevi declară că nu vor să meargă la liceu, orientându-se către muncă sau cursuri de calificare.
Datele arată că ieșirea din educație începe adesea încă de la 13 ani, pe fondul repetenției și al lipsei de sprijin. Pentru copiii din comunitățile vulnerabile, riscul de a nu fi înscriși la școală este de șase ori mai mare față de alți copii, ceea ce transformă tranziția către liceu într-un moment critic, în care intervențiile de sprijin pot face diferența între continuarea și abandonul școlar.
Pentru a combate fenomenul de abandon și pentru a îmbunătăți performanțele elevilor, Fundația World Vision România continuă programul „Pregătit pentru liceu”, care oferă sprijin psiho-educațional și academic unui număr de 205 elevi de gimnaziu din 6 județe ale țării.
Începând cu anul școlar 2025, Sphera Franchise Group, prin KFC România, se alătură acestui demers, sprijinind 60 de elevi din mediul rural, din județele Iași, Giurgiu și Călărași, pentru a finaliza ciclul gimnazial și pentru a fi mai bine pregătiți pentru oportunitățile educaționale viitoare, în special tranziția către liceu.
Profilul elevului de gimnaziu din mediul rural: semnale de alarmă
Studiile realizate de World Vision România conturează un profil vulnerabil al elevului de gimnaziu din mediul rural:
• ieșirea din educație începe frecvent la vârsta de 13 ani, deseori din cauza repetenției;
• după finalizarea gimnaziului, timpul de deplasare până la școală aproape se dublează, iar lipsa transportului adecvat devine un obstacol major pentru continuarea studiilor;
• părinții sunt nemulțumiți de lipsa activităților extrașcolare (68%) și de insuficiența orientării școlare (56%);
• 1 din 5 copii nu are timp liber, fiind implicat în mod constant în munci gospodărești;
• media generală a evaluării calității vieții de către copii este de 8,2 puncte din 10, dar scade semnificativ odată cu vârsta, în corelație directă cu implicarea în muncă;
• 3% dintre părinți declară că elevii de 11–15 ani au o stare de sănătate proastă sau foarte proastă;
• 46% dintre copiii de 5–17 ani s-au îmbolnăvit cel puțin o dată în ultimul an;
• 71,5% dintre copii consumă trei mese pe zi, însă 18,4% dintre ei consumă mai mult de o pâine pe zi, ceea ce indică o alimentație dezechilibrată.
Aceste date arată că, dincolo de dificultățile școlare, copiii din mediul rural se confruntă cu probleme complexe, legate de sănătate, hrană, transport și lipsa timpului liber, toate având impact direct asupra motivației lor de a continua studiile.

Programul „Pregătit pentru liceu”: intervenție timpurie încă din gimnaziu
Programul „Pregătit pentru liceu” este gândit ca o intervenție educațională esențială pentru elevii de clasa a VII-a și a VIII-a din mediul rural, cu risc crescut de abandon școlar în perioada de tranziție către liceu. Obiectivele principale ale programului sunt creșterea ratei de promovare la Evaluarea Națională și asigurarea continuării studiilor în învățământul liceal.
Elevii înscriși în program beneficiază de:
• pregătire academică la disciplinele de examen (limba română și matematică);
• sesiuni de mentorat și consiliere pentru dezvoltarea încrederii și orientarea vocațională;
• activități non-formale care contribuie la dezvoltarea competențelor de viață;
• implicarea părinților în procesul educațional, prin întâlniri și activități dedicate.
„Parteneriatele dintre mediul privat și organizațiile non-guvernamentale sunt esențiale pentru a sprijini educația și pentru a preveni abandonul școlar. Alături de KFC România, prin programul «Pregătit pentru liceu», susținem 60 de elevi din mediul rural care provin din medii vulnerabile, cu resurse limitate, dar cu dorință reală de a merge mai departe la liceu. Prin sprijin academic, de la sesiuni individuale de pregătire, până la acces la platforme de meditații pentru disciplinele de examen, precum limba română și matematică, ne propunem să îi motivăm pe acești elevi, să le oferim încredere și să le deschidem drumul către continuarea studiilor”, a declarat Mihaela Nabăr, Director Executiv, World Vision România.
Rezultatele programului „Pregătit pentru liceu” (anul școlar 2024–2025)
Datele recente arată impactul concret al intervenției:
• în 2025, 91% dintre elevii înscriși în program au obținut medii peste 5 la Evaluarea Națională;
• în anul școlar 2024–2025, programul a sprijinit 340 de elevi din mediul rural, din 6 județe și 12 comunități rurale;
• 11 unități de învățământ au fost implicate ca parteneri;
• au fost organizate 3.641 de sesiuni de pregătire academică la limba română și matematică;
• elevii au beneficiat de 8 sesiuni de mentorat și 2 sesiuni de consiliere individuală;
• au avut loc 18 ateliere, workshop-uri și webinarii pentru părinți și cadre didactice, axate pe bunăstare emoțională, la care au participat 322 de părinți și 26 de profesori;
• au fost organizate 7 școli de vară, ca parte a activităților de consolidare și motivare.
Rezultatele indică faptul că sprijinul academic, combinat cu mentorat, implicarea familiilor și activități non-formale, poate crește șansele elevilor din mediul rural de a trece cu bine peste evaluările naționale și de a-și continua studiile la liceu.
În contextul unor cifre îngrijorătoare privind abandonul școlar, programe precum „Pregătit pentru liceu” devin instrumente esențiale pentru reducerea decalajelor dintre urban și rural și pentru a oferi copiilor din comunități vulnerabile o șansă reală la educație și la un parcurs profesional mai bun.


Comentariul va fi postat dupa aprobare