Pe fondul revenirii nostalgiei pentru cinema-ul anilor ’90, de la „Scream” și „Clueless” până la „My Best Friend’s Wedding” sau „Practical Magic”, „Eternity” se înscrie în linia fanteziilor romantice high-concept care au marcat perioada, amintind de titluri precum „Ghost”, „Heart and Souls” sau „What Dreams May Come”. Filmul, regizat de irlandezul David Freyne și produs de A24, a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto și propune o poveste de dragoste cu miză maximă: alegerea partenerului cu care vrei să îți petreci eternitatea.
După comedia coming-of-age „Dating Amber”, lansată într-un context dificil, în vara anului 2020, Freyne face un salt de la autobiografic și intim la fantastic și ambițios. „Eternity” funcționează ca o producție de studio cu suprafață lucioasă, dar păstrează un ton personal și o sensibilitate queer discretă, inserată într-o poveste centrată, în esență, pe un cuplu heterosexual.
Un afterlife cu „consultant personal” și lumi tematice
Universul filmului pleacă de la o idee simplă și ingenioasă: după moarte, oamenii ajung într-un fel de centru de tranzit, care arată ca un complex expozițional din anii ’60, la vârsta la care au fost cei mai fericiți. Aici sunt întâmpinați de un AC – Afterlife Consultant – un fel de consilier personal care îi ajută să aleagă în ce „lume” vor petrece restul eternității.
Oferta este variată și ironică: există o „Beach World” pentru cei care vor o plajă fără sfârșit, un „Men Free World” deja plin până la refuz, pentru femeile care s-au săturat de bărbați, un „Studio 54 World” pentru bărbați gay care își pot trăi hedonismul anilor ’80 fără amenințarea HIV, ba chiar și o „Marxist World”, prezentată ca utopie politică, dar „fully booked”. Consultantul nu vinde doar vise, ci și un adevăr dur: odată aleasă lumea, decizia nu mai poate fi schimbată.
Larry, personajul central, moare brusc – se îneacă cu un covrig în fața familiei – și ajunge în acest spațiu sub forma sa tânără (interpretat de Miles Teller). AC-ul său, Anna (Da’Vine Joy Randolph), îi explică regulile și încearcă să îl ghideze spre cea mai potrivită opțiune. Larry, însă, refuză să intre în eternitate fără soția sa, Joan, bolnavă de cancer și aflată încă în viață. Când aceasta ajunge, în sfârșit, în același „terminal” – întinerită, în interpretarea lui Elizabeth Olsen – apare complicația: primul ei soț, Luke (Callum Turner), pilot de război mort în Coreea la doar doi ani după căsătorie, o așteaptă și el de decenii întregi.
Un triunghi amoros cu miză de… eternitate
De aici se conturează miezul filmului: un triunghi amoros clasic, dar amplasat în viața de apoi. Joan se trezește prinsă între pasiunea intensă și neterminată a tinereții – Luke, iubirea pierdută prea devreme – și stabilitatea oferită de Larry, partenerul alături de care a construit o viață, o familie și zeci de ani de rutină sentimentală. Întrebările pe care filmul le ridică sunt simple, dar apăsătoare: a fost viața de până acum „suficient de bună” sau ar fi putut fi altfel? Ce cântărește mai greu – promisiunea unui „ce-ar fi fost dacă” sau confortul unei fericiri liniștite, deja cunoscute?
Scenariul, semnat de Pat Cunnane și David Freyne, valorifică premisa atât comic, cât și sentimental. Joan trebuie să aleagă între cel cu care a trăit „mad blush of first love” și cel care a fost acolo în momentele dificile, cel care a ajutat-o să își ducă doliul și să meargă mai departe. Filmul reușește să păstreze un echilibru între cei doi bărbați, evitând să îi transforme în arhetipuri simpliste: Luke nu este doar idealul romantic, iar Larry nu este doar „soțul plictisitor”.
Eternity invită spectatorul să împartă ambivalența lui Joan: ambele opțiuni sunt credibile, fiecare are un preț emoțional, iar decizia nu poate să nu rănească pe cineva. Deși filmul devine uneori repetitiv în felul în care prelungește indecizia eroinei, miza emoțională rămâne suficient de ridicată pentru ca dilema să funcționeze până la final.
Interpretări și ton: între comedie, melancolie și nostalgie
Rolurile principale le cer lui Elizabeth Olsen și Miles Teller o dublă performanță: să pară tineri din punct de vedere fizic, dar să poarte în felul de a vorbi și de a se mișca greutatea unei vieți întregi. Amândoi evită pastişa și reușesc să sugereze vârsta emoțională a personajelor, nu doar vârsta biologică. Olsen își joacă indecizia cu un amestec de fragilitate și determinare, în timp ce Teller construiește treptat farmecul discret al lui Larry, un „al doilea violonist” care ajunge, încet, să fie luat în serios.
Callum Turner se potrivește foarte bine în registrul de „matinee idol” – filmul îl compară explicit cu Montgomery Clift – dar nu rămâne doar la nivel de imagine; Luke are punctele sale oarbe și slăbiciunile lui omenești. John Early și Da’Vine Joy Randolph, în rolurile consultanților de afterlife, aduc un ritm comic contemporan într-un decor care trimite la filme vechi de studio, iar Randolph are câteva dintre cele mai consistente momente de umor și empatie, chiar dacă ultimul act o folosește poate mai puțin decât ar fi meritat.
Pe tot parcursul său, filmul păstrează un fir de tristețe sub tonalitatea aparent jucăușă. Fiecare glumă este dublată de conștientizarea pierderii, fiecare alegere are în spate o viață întreagă de compromisuri, frici și oportunități ratate. Freyne lucrează cu un buget moderat, dar își folosește resursele inteligent: spațiul de tranzit din viața de apoi arată ca un târg de turism pentru eternitate, cu standuri tematice și mini-diorame în care amintirile personajelor se derulează ca în muzeu.
Sensibilitate queer și întoarcerea la high-concept-ul de altădată
Deși povestea centrală este despre un cuplu heterosexual, filmul poartă clar amprenta unui regizor queer. Fanteziile posibile includ lumi precum „Queer World”, își fac loc mici revelații despre identitatea sexuală a unor personaje secundare, iar felul în care este tratată ideea de paradis personal e marcat de o perspectivă inclusivă, în care diferite tipuri de dorințe și nostalgii își găsesc locul.
„Eternity” este, în același timp, și un comentariu indirect despre starea industriei. Faptul că un film original, fără potențial de franciză și fără supereroi, poate exista ca producție de A24 și își găsește locul într-o secțiune importantă la Toronto este, pentru mulți critici, un semn încurajator. Filmul evocă un tip de cinema comercial inteligent, centrat pe idee și pe personaje, care părea să se fi rarificat în epoca streamingului și a universurilor extinse.
Chiar dacă ultimul act nu atinge întotdeauna intensitatea emoțională promisă de premisă – unele dezvăluiri sunt mai eficiente la nivel de concept decât la nivel de trăire – „Eternity” rămâne o propunere solidă în zona fanteziei romantice. Este un film care invită publicul să se întrebe nu doar cum ar arăta viața de apoi, ci și cum își evaluează propriile alegeri din viața de acum: între confortul „suficient de bun” și visul unei fericiri ideale, poate imposibil de atins.
Distribuția îi reunește pe Elizabeth Olsen, Miles Teller, Callum Turner, Da’Vine Joy Randolph și John Early, iar filmul are o durată de 1 oră și 52 de minute. „Eternity” este produs de Star Thrower Entertainment și A24, cu Tim White și Trevor White ca producători, imagine de Zazu Myers, costume de Angus Strathie și muzică originală compusă de David Fleming.
Comentariul va fi postat dupa aprobare