Apărut recent la editura Moft, „Scrisori de Dragoste” de Irina V. Boca readuce în atenția cititorilor o poveste de dragoste plasată într-un univers preistoric simbolic, care reinterpretează, din perspectivă românească, începuturile iubirii și ale conștiinței de sine. Romanul propune o ieșire din șabloanele clasice ale ficțiunii amoroase și construiește o meditație literară despre a fi român și a iubi dincolo de finalurile rapide sau previzibile.
Încă de la primele pagini, autoarea folosește o narațiune care oscilează între real și imaginar, între planuri onirice, comice și reiterative, pentru a urmări relația atemporală dintre artist și artă, dintre creație și creator, dintre îndrăgostit și îndrăgostită. Irina V. Boca descrie volumul ca pe „un roman al dejucărilor pasionale imposibile”, care rescrie convențiile epice ale dragostei și memoriei și propune o întoarcere la începuturile preistorice ale iubirii.
O poveste de dragoste în lumea preistorică
Acțiunea romanului proiectează cititorul într-o epocă îndepărtată, într-o lume arhaică în care supraviețuirea depinde de ingeniozitate, solitudine sau pur noroc. În acest cadru aspru, iubirea și „accidentul providențial” devin singurele forme de transcendență. Fresce străvechi, desene pe piatră și hieroglife reconstruiesc un univers în care ființarea, evoluția și limitele dintre fantastic și cotidian se suprapun și se despart continuu.
„Scrisori de Dragoste” se adresează, după cum notează autoarea, cititorilor aflați la început sau la sfârșit de răspântii sufletești, celor plictisiți sau pierduți în zgomotul mediatic al prezentului. Romanul testează limitele patosului ca înlocuitor al unei iubiri imposibile, interzise sau iraționale, alternând perspectiva feminină cu cea masculină și propunând o versiune românească a originilor amoroase.
Creator, creație și vocea unei hieroglife
Una dintre mizele centrale ale cărții este relația dintre creator și creație. Un personaj pictat pe o stâncă preistorică își capătă treptat vocea și conștiința, născute din liniile de sânge și cărbune ale primitivului său autor. Acest început stabilește tema principală a romanului: ce se întâmplă atunci când arta depășește intenția inițială și prinde formă în afara sau în locul celui care a creat-o.
În prima parte a romanului, protagonista este o hieroglifă pictată într-o grotă descoperită „înainte de animale și politică”, care capătă simțuri, memorie, dorințe și trup, toate modelate de atenția sau absența celui care i-a dat viață. În partea a doua, rolurile se inversează: el este cel pictat pe perete, în aceeași grotă a memoriei primitive, iar povestea lor devine, într-un mod ironic, surprinzător de contemporană. Dialogul tăcut dintre cei doi, când tandru, când dureros, ia forma unei scrisori duble, redactate în imagini: linii de sânge, urme de animale, tăciuni, lumină și întuneric.
Epistole, confesiuni și monologuri existențiale
Narațiunea se organizează în epistole adresate unui „tu” sau unor „voi” cu statut aproape mitic: creatorului, supraviețuitorilor vremurilor sau alter-egourilor fragile, visate și uneori uitate. Scrisorile funcționează simultan ca confesiuni, istorii reale sau mistice și monologuri existențiale. Vocea naratoarei reface un univers perceptiv și afectiv al pasiunii, în care iubirea se intersectează cu identitatea culturală și cu felul în care ne înțelegem trecutul.
Pe parcursul romanului, Irina V. Boca explorează temele iubirii, identității, singurătății, dependenței de celălalt și repetiției existențiale. Materia – piatra, sângele, pământul, focul, aerul – devine un limbaj prin care creaturile și creatorul sau creatoarea lor își caută sensul: sunt ele entități autonome sau proiecții ale unor obiceiuri, traume și conștiințe improbabile?
Stilul: între realism, lirism și umor
Stilistic, „Scrisori de Dragoste” se construiește ca un roman epistolar cu accente nedogmatice, într-o proză realistă care păstrează totodată un filon liric pronunțat. Vocea narativă este, în același timp, lucidă și visătoare: rațională și irațională, ancorată în trăiri brutale, dar sensibilă la simboluri și la felul în care acestea se leagă de identitatea românească de astăzi.
Un fragment sugestiv, în care se amestecă reflecția și emoția, sună astfel: „Iubirea asta a noastră pare a fi o hanță căpătată în altă viață (de-am fi avut-o)...”, enunț care ilustrează felul în care romanul pune sub semnul întrebării logica amoroasă, memoria și felul în care ne raportăm la vieți posibile sau la destine imaginate.
Scris într-un ton elocvent, presărat cu momente de umor și cu pasaje de intensitate lirică, romanul întâmpină cititorul cu întrebări despre trecut, cu dileme existențiale recurente și cu răspunsuri parțiale la întrebarea „ce înseamnă a fi român/că?” în raport cu iubirea și cu memoria.
Locul romanului în bibliografia Irinei V. Boca
„Scrisori de Dragoste” este cel de-al patrulea roman publicat de Irina V. Boca după reîntoarcerea în România. Tot la editura Moft au apărut, în ultimii doi ani, volumele „Zaria”, „Surghiun și Dame”, precum și „Orașul Alb”, reeditat în 2025. Noul roman continuă preocuparea autoarei pentru identitate, memorie și relația dintre individ și istorie, dar mută accentul pe un decor preistoric simbolic, în care temele iubirii și apartenenței capătă o nouă dimensiune.
Prin „Scrisori de Dragoste”, Irina V. Boca propune o perspectivă originală asupra originilor iubirii, articulată într-o proză epistolară care îmbină miticul cu realul, trecutul îndepărtat cu obsesiile prezentului și imaginarul arhaic cu întrebările contemporane despre cine suntem și cum iubim.
Comentariul va fi postat dupa aprobare