Lansat în 2020, „Greenland” a apărut într-un moment în care publicul era deja familiarizat cu ideea de criză globală. Filmul lui Ric Roman Waugh urmărea o familie obișnuită care încearcă să ajungă în Groenlanda, într-un complex subteran de buncăre, pentru a supraviețui impactului cometei Clarke. Deși avea decizii de scenariu discutabile și un final dominat de efecte speciale, primul film reușea, din când în când, să construiască o miză emoțională recognoscibilă: stresul, frica și instinctul de a-ți ține familia în viață.
„Greenland 2: Migration” pornește de la un context care, în teorie, ar putea susține o continuare. Cometa a lovit, o parte covârșitoare a omenirii a dispărut, iar supraviețuirea s-a mutat în subteran. În practică, însă, continuarea este descrisă ca un sequel „de manual”, mai interesat să bifeze episoade de pericol decât să păstreze ceea ce făcea primul film mai mult decât un simplu spectacol al catastrofei.
Acțiunea: cinci ani mai târziu, din buncăr spre un „Crater” din sudul Franței
Povestea reia familia Garrity la cinci ani după evenimentele inițiale. John Garrity (Gerard Butler), soția sa Allison (Morena Baccarin) și fiul lor, Nathan (Roman Griffin Davis), acum adolescent, trăiesc alături de alți supraviețuitori în complexul de buncăre din Groenlanda. Întoarcerea la suprafață întârzie, resursele scad, iar conviețuirea într-un spațiu închis începe să producă tensiuni.
În momentul în care seismele și furtunile transformă buncărul într-o capcană, grupul este forțat să iasă la lumină. O ipoteză devine noua lor hartă: un crater major format de fragmentele cometei, undeva în sudul Franței, ar putea oferi condiții mai bune de viață și un fel de adăpost natural împotriva furtunilor de radiații. De aici înainte, filmul se transformă într-o traversare a unei Europe ruinate, în care drumul contează mai mult decât destinația, iar obstacolele apar aproape „pe bandă”.
Europa post-apocaliptică: episoade de pericol, puțină construcție de personaje
Itinerariul supraviețuitorilor include confruntări cu militari care păzesc buncăre și resping oamenii rămași afară, un Liverpool inundat, ruinele Londrei și zone în care foamea și panica fac ca violența să devină reflex. Filmul mizează pe secvențe de tensiune „la punct fix”: o ploaie de fragmente cosmice care lovește pădurea, o traversare pe o punte improvizată peste o prăpastie, întâlniri cu grupuri dispuse să ucidă pentru resturi de hrană sau combustibil.
În contrapunct, apare și o zonă de umanitate: o familie franceză care oferă adăpost pentru o noapte și insistă ca fiica lor adolescentă, Camille (Nelia Valero de Costa), să plece mai departe cu Garrity. În logica filmului, acest detaliu deschide o fereastră de normalitate pentru Nathan, sugerând că, până și într-o lume prăbușită, adolescența caută semne de viitor.
Problema, așa cum reiese din observațiile critice, este că tocmai nucleul uman care dădea greutate primului film devine secundar. Relațiile din familie, conflictele mici care umanizau personajele și sentimentul de miză personală sunt înlocuite de o structură episodică, familiară, cu personaje noi introduse rapid și eliminate la fel de rapid, fără timp real pentru atașament sau complexitate.
Critica: un sequel perceput drept „slog” și o metaforă care nu se transformă în cinema
Continuarea este comparată, ca atmosferă și mecanisme narative, cu repere ale distopiei și post-apocalipsei din cinema și televiziune: călătorii prin ruine, atacuri ale „disperaților”, spații-buncăr succesive și un drum care pare să repete aceeași lecție. În acest cadru, filmul este descris ca obositor și previzibil, ca o succesiune de scene care mimează tensiunea fără să construiască suficient context sau emoție pentru ca fiecare nouă pierdere să conteze.
Criticii evidențiază și ambiția tematică a filmului, sugerată chiar de titlu: supraviețuitorii nu sunt doar oameni care se salvează, ci „migranți” într-o lume în care granițele și resursele au devenit arme. Mai apare și lectura clasică a filmelor de catastrofă, aceea a avertismentului despre fragilitatea mediului. Doar că, în evaluarea critică, aceste intenții nu se traduc într-un film mai puternic, ci într-un ton grav care nu este susținut de un mecanism dramatic suficient de captivant.
Există, totuși, și o nuanță: pentru unii comentatori, Gerard Butler rămâne un protagonist relativ eficient în roluri de om obișnuit pus în situații extreme, iar filmul are câteva secvențe care „trezesc” atenția. Per ansamblu, însă, impresia dominantă este că „Greenland 2: Migration” ratează ceea ce făcea primul film suportabil: o combinație între spectacol, urgență și un minim adevăr emoțional.
Distribuție și echipă
„Greenland 2: Migration” este regizat de Ric Roman Waugh. Scenariul este semnat de Chris Sparling și Mitchell LaFortune. În distribuție apar Gerard Butler, Morena Baccarin, Roman Griffin Davis, Amber Rose Revah, alături de Sophie Thompson, Trond Fausa Aurvåg și William Abadie. Imaginea este realizată de Martin Ahlgren, montajul de Colby Parker Jr., iar muzica de David Buckley. Filmul este menționat ca o producție Thunder Road Films, Anton, G-Base și CineMachine, lansată de Lionsgate și STXfilms.
Comentariul va fi postat dupa aprobare