România, alături de Vietnam și India, se numără printre statele care au atras atenția la nivel global în ultimul deceniu prin combinația dintre avans economic și o urcare vizibilă în clasamentul complexității economice. Concluzia rezultă din analiza Indicelui Complexității Economice (Economic Complexity Index – ECI), dezvoltat de Harvard University, care leagă performanța economică de diversificarea exporturilor și de capacitatea unei economii de a produce bunuri cu valoare adăugată mare.
Din această perspectivă, discuția despre relansarea economică nu se reduce la măsuri generale și la stimulente uniforme, ci depinde de modul în care o țară își consolidează și își extinde baza industrială către domenii sofisticate. Textul subliniază că planurile de relansare aplicate în ultimii ani au fost adesea formulate prea larg și insuficient conectate la transformările rapide generate de tehnologii. În același registru, ediția din acest an a PwC CEO Survey este invocată ca reper pentru o întrebare pe care și-o pun tot mai mulți lideri de companii: dacă reușesc să țină pasul cu avansul tehnologic pentru a-și păstra relevanța în viitor. Autorul sugerează că această întrebare ar trebui să fie la fel de prezentă și în zona deciziilor guvernamentale.
Ce măsoară Indicele Complexității Economice
Indicele Complexității Economice realizat de Harvard evaluează sofisticarea economiilor pe baza structurii exporturilor. Logica este că o țară devine mai „complexă” atunci când exportă mai multe categorii de produse sofisticate, pe care le produc puține state, ceea ce indică existența unor competențe industriale avansate, lanțuri de furnizori solide și capacitate de inovare. În exemplele menționate apar echipamente industriale pentru prelucrarea metalului, transformatoare electrice și componente electronice de precizie, produse asociate, de regulă, cu un nivel ridicat al know-how-ului și cu bariere mai mari la intrare.
Analiza leagă complexitatea ridicată de valoare adăugată mai mare și, implicit, de salarii mai mari. Sunt invocate date INS conform cărora câștigurile medii nete în ramuri precum fabricarea calculatoarelor, autovehiculelor sau produselor farmaceutice sunt cu 25–35% peste media industriei. Ideea de fond este că, pentru creșterea nivelului de bunăstare economică, stimularea sectoarelor complexe are un rol mai important decât extinderea la nesfârșit a unor activități cu productivitate redusă.
Corelația dintre complexitate și creșterea economică
Textul indică o corelație puternică între creșterea complexității și ritmul de creștere economică. În ansamblu, 50 de țări care și-au crescut complexitatea economică în ultimii zece ani ar fi avut o creștere economică medie de 50%. La polul opus, 50 de țări care și-au redus complexitatea ar fi înregistrat o creștere medie de 29%, sub media globală de 37%, fiind menționate atât economii dezvoltate, precum Germania, Franța și Japonia, cât și economii dependente de resurse naturale, precum Norvegia, Brazilia și Rusia.
În exemplele prezentate, Franța ar fi coborât șapte poziții în topul complexității și ar fi înregistrat o creștere economică de 10%, iar Germania ar fi pierdut două poziții, cu o creștere a PIB de 20%. Accentul este pus pe ideea că poziționarea într-o economie globală în schimbare nu este garantată nici măcar pentru economiile mari, dacă structura industrială nu ține pasul cu transformările tehnologice.
România: urcare în complexitate și creștere a PIB, dar cu semnale de vulnerabilitate
Pentru România, analiza indică o urcare de nouă poziții în ultimul deceniu, până pe locul 26 din 145 de țări analizate. În paralel, PIB-ul ar fi crescut cu 83% între 2013 și 2023. Evoluția este pusă pe seama fondurilor europene și a investițiilor străine directe, cu un sold al ISD care ar fi crescut cu 95%, de la 60 de miliarde de euro în 2013 la 118 miliarde în 2023.
În industria prelucrătoare, cele mai mari creșteri ale investițiilor sunt indicate în sectoare considerate complexe: producerea mijloacelor de transport (+135%) și fabricarea calculatoarelor și produselor electronice (+164%). În același timp, textul avertizează că proiecțiile pentru următorii ani indică un ritm de creștere de circa 1–2% pe an, iar exporturile au crescut mai lent decât economia. În plus, dependența de parteneri și piețe aflate în dificultate este descrisă ca un semnal îngrijorător: peste un sfert din exporturile României merg către Germania și Franța, iar legăturile cu lanțurile valorice germane din sectorul auto sunt puternice.
Harta către diversificare: pași incrementali și sectoare cu potențial
În raport cu economii precum Germania, unde extinderea în domenii noi ar presupune salturi tehnologice majore, România este descrisă ca având spațiu de avans prin pași incrementali, pornind de la capabilitățile deja existente. Analiza indică domenii relevante pentru tranziția energetică și rețelele inteligente, precum echipamente electrice și mașini industriale, panouri electrice, motoare și generatoare electrice. Sunt menționate și segmente precum sectorul feroviar și cel al mașinilor agricole, ca zone unde România ar putea consolida exporturi și competențe pe termen mediu.
Pentru orizontul 2035–2040, mesajul devine mai strategic: ar trebui „plantate” acum semințele unor industrii și mai complexe, inclusiv în zona circuitelor electronice integrate, având în vedere rolul acestor componente în tehnologii precum inteligența artificială și mobilitatea electrică. Textul argumentează că România nu este realist să devină în următorii 15 ani un producător de cipuri de ultimă generație comparabil cu Taiwan, dar poate urmări o poziționare relevantă în ecosistemul european, prin design de cipuri și R&D sau prin atragerea de investiții în segmente precum packaging, asamblare și testare, unde sunt menționate oportunități de finanțare europeană.
Trei pârghii pentru creșterea complexității economice
Diversificarea este prezentată ca un proces care cere un mix între capabilități existente și politici publice coerente. În această logică, creșterea complexității economice este legată de trei piloni. Primul este atragerea de investiții străine care aduc know-how, nu doar locuri de muncă, ceea ce presupune și un cadru economic și fiscal stabil și predictibil.
Al doilea pilon este achiziția de know-how prin investiții ale companiilor românești în străinătate. Textul susține că România este în urma altor țări europene la acest capitol și propune ca susținerea „campionilor” naționali pentru achiziții internaționale strategice să devină o prioritate.
Al treilea pilon este cultivarea ecosistemului antreprenorial și de startup-uri, considerat o sursă de inovație endogenă pe termen lung. Toate aceste direcții sunt corelate cu nevoia de investiții în educație și formare profesională aliniate la sectoarele în creștere, astfel încât economia să poată produce competențele pe care le cere o structură industrială mai complexă.
Dezvoltarea ca alegere strategică
Concluzia este formulată ca un avertisment și ca o oportunitate: România se află într-un moment de inflexiune. Progresul din ultimul deceniu arată că urcarea pe scara complexității economice este posibilă, dar următoarea etapă va fi testată de reconfigurarea industriei auto, tranziția energetică și accelerarea tehnologiilor bazate pe inteligență artificială. În această ecuație, diferența o poate face viziunea, disciplina de implementare și capacitatea de a muta politica economică din zona generalităților către domenii cu valoare mare și efecte structurale asupra exporturilor și productivității.
Comentariul va fi postat dupa aprobare