Aproximativ 60% dintre companiile din România utilizează în prezent tehnologia cloud — servere și aplicații online care înlocuiesc infrastructura IT proprie —, iar ponderea celor cu un nivel ridicat de implementare a crescut de la 14% la 23% în ultimii doi ani.
Datele provin din raportul local realizat pe baza Cloud Business Survey, studiu condus de PwC Europa Centrală și de Est (ECE) între iulie și septembrie 2025, pe un eșantion de 210 lideri de tehnologie și business din șapte țări din regiune, dintre care 30 din România.
La nivel regional, cifrele sunt mai ridicate: 68% dintre companii folosesc cloud, iar procentul celor cu implementare avansată a ajuns la 25%. Decalajul devine și mai evident când vine vorba de companiile aflate încă în faze incipiente — aproximativ 40% dintre organizațiile românești nu au depășit stadiul proiectelor-pilot sau al utilizărilor izolate, față de doar 31% în restul regiunii. Progresul există, dar ritmul său a fost mai lent decât pe alte piețe din ECE.
Mai puțin de un sfert dintre organizațiile locale au migrat aplicații în cloud pe scară largă, față de peste o treime la nivel regional, iar o parte semnificativă abia intenționează să facă acest pas în cursul anului următor. Gabriel Voicilă, Partener Tehnologie la PwC România, nuanțează însă tabloul general: „Companiile românești încă recuperează decalajul în materie de cloud.
Nivelurile de maturitate sunt mai scăzute decât pe alte piețe din regiune, precum Polonia sau Cehia, unde adoptarea a accelerat puternic în ultimii doi ani. Există însă nuanțe semnificative pe care cifrele singure nu le surprind, cum ar fi inițiativele cloud recente ale unor entități guvernamentale precum Autoritatea pentru Digitalizarea României și Ministerul Economiei, Digitalizării și Antreprenoriatului, care semnalează un impuls instituțional în creștere."
Decalajul față de regiune este și mai pregnant în domeniul inteligenței artificiale. Doar 13% dintre companiile românești au implementat efectiv instrumente de AI sau de învățare automată bazate pe cloud — mai puțin de jumătate față de media regională. F
oarte puține organizații locale au pus în practică sau sunt în curs de a implementa agenți AI, adică programe software capabile să ia decizii și să execute sarcini în mod autonom, majoritatea declarând că se află încă în faza de explorare, fără pași concreți.
Infrastructura de date și pregătirea angajaților reprezintă, în continuare, puncte slabe. Doar aproximativ un sfert dintre companiile din România consideră că dispun de o arhitectură de date adecvată pentru a valorifica inteligența artificială — aproape jumătate față de media ECE. Nivelul de pregătire al angajaților este, de asemenea, sub media regională. Un aspect pozitiv în acest context este că jumătate dintre companiile locale acordă atenție implementării responsabile a aplicațiilor AI, depășind în această privință media din Europa Centrală și de Est.
În ceea ce privește investițiile, aproape trei sferturi dintre companiile românești intenționează să aloce bugete mai mari pentru cloud în următorul an, însă cea mai mare parte vizează creșteri modeste, sub 5%. La nivel regional, mai mult de jumătate dintre companii planifică majorări de peste 5%. Doar 17% dintre organizațiile locale prevăd investiții dedicate AI și machine learning în zona de cloud, față de aproape dublul mediei regionale. Principalele arii de alocare bugetară rămân strategia cloud, serviciile managed și digitalizarea platformelor operaționale de bază.
Obiectivul principal al investițiilor cloud în România este îmbunătățirea experienței clienților, menționat de 47% dintre participanții la studiu — un procent semnificativ peste media regională. Securitatea cibernetică și reducerea costurilor sunt indicate de câte o treime dintre respondenți, în timp ce implementarea AI pentru decizii de business și inovarea de produse rămân, deocamdată, priorități secundare.
Singurul domeniu în care România se situează clar peste media regională este sustenabilitatea. Circa 70% dintre organizațiile locale utilizează infrastructuri cloud și centre de date cu practici durabile, cu 15 puncte procentuale peste media ECE — cel mai mare avantaj al României față de regiune consemnat în întregul studiu. Totodată, 93% dintre companiile locale declară că iau în considerare criterii de sustenabilitate atunci când aleg un furnizor de servicii cloud.



Comentariul va fi postat dupa aprobare