Remarcabile făpturi inteligente, romanul de debut al scriitoarei americane Shelby Van Pelt, revine în atenția publicului odată cu lansarea adaptării cinematografice produse de Netflix, programată pentru 8 mai 2026. Editura Trei publică cu această ocazie o ediție specială tie-in a cărții, dedicată filmului.
De la manuscris la fenomen editorial internațional
Publicat inițial în 2022, romanul Remarcabile făpturi inteligente s-a impus rapid ca un fenomen editorial internațional, cu peste două milioane de exemplare vândute și prezență îndelungată în topul New York Times. Povestea urmărește relația neașteptată dintre Tova, o văduvă care lucrează într-un acvariu, și Marcellus, o caracatiță remarcabil de inteligentă, într-un amestec de emoție, mister și umor.
Un detaliu revelator despre geneza cărții vine chiar de la autoare: înainte de publicare, asistenta agentei sale notase pe marginea manuscrisului că volumul este „fie genial, fie ridicol". „Agenta mea din SUA mi-a spus odată o anecdotă despre ziua în care a ajuns manuscrisul meu pe biroul ei", povestea Shelby Van Pelt într-un interviu. „O interogasem la rece, adică îi expediasem din proprie inițiativă o scrisoare de intenție și un capitol drept exemplu. Asistenta a scris pe marginea scrisorii, în care descriam o carte despre prietenia dintre o văduvă și o caracatiță: «Această carte este fie genială, fie ridicolă»."
Ecranizarea Netflix: distribuție de prestigiu și filmări în Canada
Adaptarea cinematografică a romanului Remarcabile făpturi inteligente este regizată de Olivia Newman, iar din distribuție fac parte Sally Field în rolul Tovei, Lewis Pullman în rolul lui Cameron și Alfred Molina ca vocea caracatiței Marcellus. Distribuția este completată de Joan Chen, Kathy Baker, Beth Grant și Colm Meaney.
Regizoarea Olivia Newman descrie filmul drept „îmbrățișarea caldă de care avem nevoie acum", precizând că „abordează teme grele, precum doliul și nevoia de conexiune, dar este și un film plin de bucurie… te face să râzi și să plângi, iar în cele din urmă îți lasă un sentiment de speranță", conform unui interviu acordat publicației People Magazine. Filmul este produs de studiourile Anonymous Content și Night Owl și a fost filmat în Vancouver, în 2025, mai exact în zona Deep Cove, deși acțiunea are loc într-un oraș fictiv din nord-vestul Pacificului.
Sally Field remarcă, la rândul ei, caracterul „surprinzător și dătător de sens" al proiectului, pe care îl descrie drept „un omagiu adus vieții, creaturilor și legăturii dintre oameni și acestea", potrivit aceleiași publicații. Actrița spune că rolul Tovei i-a oferit, pentru prima dată, o ocazie de performanță actoricească în care vârsta personajului coincide cu a sa: „Ea este o femeie în vârstă, ca și mine. Nu am mai fost cu adevărat în această ipostază până acum într-un film." Field mărturisește că a susținut proiectul încă din faza incipientă, după ce producătorul Bryan Unkeless i-a oferit manuscrisul: „Am citit patru capitole și am spus: da, trebuie să facem asta."
De la bestseller la fenomen cultural
Succesul romanului Remarcabile făpturi inteligente se datorează combinației dintre o premisă neobișnuită și o abordare profund umană, remarcată și de critica literară. Bestseller The New York Times încă de la apariție, volumul a fost ales „cartea anului 2022" de echipa editorială Amazon Books și a primit Goodreads Choice Award for Best Fiction. Într-o recenzie din The New York Times, jurnalista Elizabeth Egan îl descria drept „un roman fermecător, plin de spirit și, în cele din urmă, foarte emoționant… cu un narator de neuitat".
Adaptarea păstrează nucleul emoțional al romanului: o femeie care își reconstruiește viața după pierdere și găsește sens într-o prietenie improbabilă. Filmul explorează teme precum singurătatea, dorința de apartenență și legăturile neașteptate care pot schimba destine, menținând echilibrul dintre umor și profunzime care a transformat cartea într-un fenomen de lectură global.
Ediția tie-in publicată de Editura Trei
Noua ediție specială a romanului Remarcabile făpturi inteligente, publicată de Editura Trei, marchează întâlnirea dintre literatură și cinema, oferind cititorilor ocazia de a descoperi sau redescoperi povestea care a stat la baza filmului. Lansarea pe Netflix este programată pentru 8 mai 2026, iar ediția tie-in este deja disponibilă.


Comentariul va fi postat dupa aprobare