Concertul pe care Ştefan Bănică Jr. îl va susţine în Ajunul Crăciunului, la Sala Polivalentă din Bucureşti, va fi difuzat în aceeaşi seară de Pro TV de la ora 23.30 şi, în reluare, pe 27 decembrie, de la ora 11.30.
Ştefan se mândreşte cu recordul de a susţine la acest sfârşit de an şapte concerte în şapte zile consecutive. Seria a fost deschisă marţi seara cu un spectacol în care invitatul special a fost Dan Bittman. Urmează concerte astăzi, mâine, pe 20, 21 şi 22 decembrie. „Am programat întâi patru spectacole, iar biletele s-au epuizat în două săptămâni. La cererea publicului, s-au mai pus în vânzare încă două spectacole, care sau epuizat în scurt timp. Am ajuns, apoi, la al şaptelea spectacol, pe 22 decembrie. Întotdeauna am să recunosc publicul, nu pentru că îmi dă energia de care am nevoie, ci pentru că îmi dă însutit mai multă energie decât am nevoie“, declară artistul.
Sursa: EVZ.ro
Concertul ui Banica Jr si la Pro TV
personBogdan Chirea
decembrie 18, 2008
0
share
Categorii
Bogdan Chirea
Bogdan Chirea este creator de conținut și producător media, cu proiecte dezvoltate la intersecția dintre tehnologie, media, filme și muzică. A inițiat, produs si realizat emisiuni tv precum IT MANIA si CineBuzz și a activat peste cinci ani ca realizator la un post local de televiziune. Pe lângă proiectele personale, a construit și administrat de-a lungul timpului o serie de website-uri și pagini web, atât pentru propriile inițiative, cât și pentru persoane sau proiecte care aveau nevoie de prezență online. În portofoliul său se regăsesc proiectele web: IT MANIA TV, Voifibine, MediaBlog sau MB Music. Descoperiti proiectele sale web, video si podcast pe Youtube, retelele de socializare si Spotify. Amator de fotografie acesta posteaza periodic pe conturile de Instagram sau Pexels.
Relationat
Afișați mai multemuzica
Comentariul va fi postat dupa aprobare