Le-au trebuit ceva ani si un incident din cale afara de amuzant pentru ca membrii CNA sa ia in sfarsit o decizie in privinta jocurilor "interactive" contracost.
CNA a sancţionat cu amendă în cuantum de 5.000 lei postul Naţional TV, pentru că în emisiunea concursuri interactive "Telepremii", s-au încălcat prevederile art.39, alin.2 din Legea audiovizualului nr.504/2002 şi ale art. 16 din Codul de Reglementare a Conţinutului Audiovizual, privind protecţia minorilor.
De asemenea, nu s-au respectat prevederile art. 101, alin. 6 din Codul CNA, privind interzicerea difuzării emisiunilor de jocuri şi concursuri interactive înainte de orele 22:00.
Concursurile interactive nu vor mai putea fi difuzate la posturile TV din România înainte de ora 22:00, au decis, joi, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
REALITATEA.NET - Postul Naţional TV a fost sancţionat de CNA din cauza unei prezentatoare isterice. VEZI VIDEO
CNA a luat acesta hotărâre după ce, în urma monitorizării concursurilor de acest tip, s-au constatat mai multe nereguli, printre care neafişarea costului real al apelului telefonic pentru participare, numărul mare de persoane care plătesc apelul fără a putea intra în concurs şi chiar accesul minorilor.
Concursurile interactive, difuzate în România de posturi printre care Antena 1, Prima TV şi Naţional TV, presupun că telespectatorul să sune la un număr cu tarif special, pentru a putea intra în direct cu prezentatorul, care îi solicită să rezolve contratimp o aşa-zisă problemă de logică sau perspicacitate, cu diferite grade de dificultate.
Isterica de la National TV ne face fericiti
personBogdan Chirea
ianuarie 13, 2009
0
share
Categorii
Bogdan Chirea
Bogdan Chirea este creator de conținut și producător media, cu proiecte dezvoltate la intersecția dintre tehnologie, media, filme și muzică. A inițiat, produs si realizat emisiuni tv precum IT MANIA si CineBuzz și a activat peste cinci ani ca realizator la un post local de televiziune. Pe lângă proiectele personale, a construit și administrat de-a lungul timpului o serie de website-uri și pagini web, atât pentru propriile inițiative, cât și pentru persoane sau proiecte care aveau nevoie de prezență online. În portofoliul său se regăsesc proiectele web: IT MANIA TV, Voifibine, MediaBlog sau MB Music. Descoperiti proiectele sale web, video si podcast pe Youtube, retelele de socializare si Spotify. Amator de fotografie acesta posteaza periodic pe conturile de Instagram sau Pexels.
Relationat
Afișați mai multeteleviziune
Comentariul va fi postat dupa aprobare