Comedia „Marea Pescuială” ajunge în cinematografe din 9 mai, cu Pavel Bartoș, Scărlătescu și Andreea Ibacka

Bogdan Chirea
0


„Marea Pescuială”, cel mai recent film produs de Idea Film, va fi lansat oficial în cinematografele din toată țara pe 9 mai 2025. Regizat de Valeriu Andriuță, filmul aduce pe ecran o comedie românească despre prietenie, visuri mari și încurcături cu iz de aventură.


Distribuția este una impresionantă, incluzându-i pe Pavel Bartoș, Șerban Pavlu, Adrian Titieni, Bogdan Farcaș și Vlad Zamfirescu în rolurile principale – cinci prieteni uniți de pasiunea pentru pescuit. Li se alătură vedete îndrăgite precum Chef Cătălin Scărlătescu, Andreea Ibacka, Dana Rogoz și Ecaterina Ladin.


Povestea urmărește grupul format din Ață, Matelu, Bebe și Vio, care visează să-și deschidă propria baltă de pescuit. Dar planurile lor sunt date peste cap atunci când Vio primește o propunere tentantă din partea lui Camil, un interlop notoriu. De aici, totul se complică într-un șir de situații comice și răsturnări neașteptate.


„E o comedie unde încurcăturile se adună și cresc ca un bulgăre de zăpadă. Nimic nu e ce pare! Abia aștept să ne vedem la cinema din 9 mai”, spune Andreea Ibacka.


Ecaterina Ladin interpretează o polițistă cu un simț al umorului aparte: „Personajul meu are farmec și reușește, în felul ei, să facă ordine printre haosul general.”


Inspirat de comedii precum „Marea mahmureală” sau „Operațiunea Monstrul”, filmul combină umorul clasic cu ritmurile actuale ale cinematografiei românești. Producătorii Ionuț Ionescu, Andrei Marinescu, Andreea Apetre, Koray Turhan și Ioana Stavilă promit o comedie plină de viață, care să aducă publicului râs și relaxare.


„Marea Pescuială” își propune să devină una dintre comediile românești de referință ale anului, oferind o alternativă relaxantă și plină de umor pe marile ecrane în luna mai.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!