La capătul estic al României, unde Dunărea își încheie lunga călătorie spre Marea Neagră, se află comuna Sfântu Gheorghe. Un loc izolat, sălbatic, dar plin de farmec, unde natura este stăpână și timpul pare să curgă altfel. Aici nu ajungi cu mașina, ci doar pe apă, iar fiecare pas prin sat îți arată un mod de viață simplu, dar autentic.
Drumul spre un sat izolat între ape
Pentru a ajunge în Sfântu Gheorghe, trebuie să te îmbarci într-o barcă din Tulcea sau Murighiol. Călătoria pe Dunăre este deja parte din aventură: peisaje fluide, stufărișuri, păsări sălbatice și freamătul apei care anunță apropierea de un tărâm special.
Debarcaderul din sat te întâmpină cu o liniște aparte. Nu există străzi asfaltate, doar drumuri de nisip, iar faleza găzduiește bărci pescărești și un ritm de viață lent, aproape uitat de lume.
Sfântu Gheorghe – între tradiție și sălbăticie
Satul Sfântu Gheorghe face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării și este una dintre cele mai estice localități locuite din România. Cu o populație de câteva sute de locuitori (aproximativ 750), majoritatea lipoveni, satul păstrează un amestec unic de tradiție, credință și legătură profundă cu natura.
Pe ulițele nisipoase vezi case cu acoperișuri de stuf, unele vopsite în albastru, altele îngrijite cu drag de localnici. Treci pe lângă primărie, casa de cultură și clădiri din perioada comunistă care adaugă un aer nostalgic locului.
Istoria comunei Sfântu Gheorghe – De la negustori genovezi la festivaluri de film în inima Deltei
Comuna Sfântu Gheorghe din Delta Dunării este una dintre cele mai vechi așezări pescărești din România, cu origini documentare încă din secolul al XIV-lea. La acea vreme, negustorii genovezi dominau comerțul din Marea Neagră, iar localitatea – cunoscută sub numele de San-Giorgio – apare pe harta realizată de Visconti în anul 1318.
Legenda spune că în anul 1821, un pașă turc, impresionat de atmosfera sărbătorii locale de Sfântul Gheorghe, ar fi botezat temporar satul Katarlez. Denumirea actuală, Sfântu Gheorghe, a fost oficializată mult mai târziu, în 1883, și provine de la hramul bisericii vechi a satului.
Satul a fost format prin migrații succesive: ruși refugiați în timpul Ecaterinei cea Mare, zaporojeni ucraineni, iar mai târziu lipoveni veniți din Rusia, urmați în 1810 de primii români, ciobani de la poalele Făgărașului, conduși de baciul Niculea. De la el provine denumirea Grindul Nicu.
În secolul al XIX-lea, satul a cunoscut o dezvoltare economică bazată pe pescuit și comerț. Pescarii vindeau peștele în Galați sau îl schimbau cu produse aduse de greci. S-au înființat cherhanale și, mai târziu, Cooperativa „Marea Neagră”, cu rol economic și social pentru comunitate.
Prima biserică a fost construită în 1820, reconstruită ulterior după incendii. Oficiul poștal a fost înființat în 1879, telegraful introdus în 1892, iar telefonul în 1894. Din 1904, satul are școală, iar în 1942 a fost construit un dig de protecție împotriva inundațiilor, extins ulterior până la 6,5 km.
Viața culturală a fost susținută prin Căminul Cultural „Ștefan cel Mare”, înființat în 1946 și extins în anii ’50. Aici aveau loc spectacole, concursuri, seri literare și proiecții de film.
Astăzi, comuna Sfântu Gheorghe este un sat turistic recunoscut, apreciat pentru plaja sa sălbatică, natură neatinsă, gastronomia locală și oportunitățile de ecoturism. Turiștii pot explora canalele Dunării, pot pescui sau admira pelicanii de pe Insula Sahalin.
Începând cu 2004, aici se desfășoară Festivalul Internațional de Film „Anonimul”, organizat de Fundația Anonimul. Evenimentul a pus satul pe harta culturală a Europei și atrage anual mii de vizitatori în căutare de experiențe autentice și film de calitate.
Sfântu Gheorghe nu este doar un sat din Deltă. Este un loc unde istoria, natura și cultura se întâlnesc într-un echilibru rar. Este capătul lumii – și poate chiar începutul unei alte perspective.
Drumul spre plaja sălbatică și trocariciul
Ieșind din sat, pornești spre una dintre cele mai frumoase plaje din România – plaja Sfântu Gheorghe. Drumul poate fi parcurs la pas sau cu ajutorul „trocariciului”, un trenuleț improvizat tras de tractor, care a devenit atracție locală.
Când ajungi pe plajă, rămâi uimit de cât de largă și curată este. Nisipul este fin, alb, iar marea se întinde cât vezi cu ochii. Nu există șezlonguri, nu există construcții – doar natură și libertate. Este un loc perfect pentru cei care caută liniște, spațiu și reconectare cu sinele.
Unde se întâlnesc Dunărea și Marea Neagră
Una dintre cele mai spectaculoase experiențe este vizitarea punctului unde Dunărea se varsă în mare. Acest loc poate fi atins doar cu barca, iar călătoria pe canale înguste, printre stuf și păsări, este de o frumusețe care te copleșește.
Ajuns acolo, vezi cum apa dulce se amestecă lent cu cea sărată, într-o întâlnire tăcută, dar plină de forță simbolică. Este locul în care se termină pământul și începe întinderea nesfârșită a mării.
Întoarcerea – canale, lacuri și promisiunea reîntoarcerii
Drumul înapoi spre Dunavăț este la fel de spectaculos. Barca te poartă pe canale înguste, printre nuferi și salcii pletoase. Din când în când, un lac ascuns se deschide în fața ta ca o oglindă perfectă.
Este imposibil să nu simți o formă de liniște profundă în aceste locuri. Sfântu Gheorghe nu este doar o destinație turistică, ci o promisiune că simplitatea, natura și autenticitatea încă mai pot fi găsite. Și că merită să ne întoarcem la ele.
De ce să vizitezi Sfântu Gheorghe
- Pentru plaja sălbatică, una dintre cele mai puțin atinse de civilizație.
- Pentru peisajele naturale spectaculoase din Delta Dunării.
- Pentru liniștea satului și ospitalitatea oamenilor.
- Pentru experiențe autentice: plimbări cu barca, pescuit, gastronomie locală.
- Pentru Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL, organizat în august.
Informații utile pentru vizitatori
Acces: doar pe cale navigabilă (Tulcea – Sf. Gheorghe sau Murighiol – Sf. Gheorghe)
Cazare: pensiuni locale, camping pe plajă (în zone permise)
Recomandări: protecție solară, pălărie, apă, cash (nu toate locațiile au POS)
Concluzie
Sfântu Gheorghe este mai mult decât un sat de pescari. Este un colț de lume unde te desprinzi de agitația zilnică și intri într-un alt ritm – mai lent, mai curat, mai viu. Este locul unde Dunărea moare pentru ca altceva să înceapă. Un loc de pus pe hartă. Și mai ales, în inimă.
Comentariul va fi postat dupa aprobare