PENNY România a inaugurat centrul logistic din Mihăilești (jud. Giurgiu), primul din rețeaua companiei care funcționează 100% fără încălzire pe gaz, pe baza recuperării căldurii reziduale și a pompelor de căldură. Investiția se ridică la 35 milioane de euro.
Depozitul are o suprafață de 22.000 mp și o echipă de aproximativ 200 de angajați. Conform planificării, noul hub va deservi circa 50 de magazine până la finalul anului 2025 și 100 de magazine până în 2027, contribuind la echilibrarea capacității logistice la nivel național.
„Noul centru logistic de la Mihăilești reprezintă un pas strategic în dezvoltarea PENNY România. Extinderea și modernizarea infrastructurii noastre logistice sunt esențiale pentru a susține creșterea rețelei și pentru a răspunde mai eficient nevoilor clienților”, a declarat Daniel Gross, CEO PENNY România.
Depozitul este organizat pe fluxuri dedicate recepției, depozitării și expedierii, acoperind lanțul de produse cu temperatură controlată: marfă congelată, carne proaspătă, legume-fructe standard și fresh. Operarea urmărește reducerea pierderilor pe lanțul rece și optimizarea rutelor de livrare.

Elemente tehnice și de eficiență energetică
• Sistem de încălzire fără gaz, bazat pe recuperarea căldurii de la instalația de frig industrial și completat de pompe de căldură;
• Panouri fotovoltaice cu putere instalată de 800 kWp, pentru autoconsum;
• Două stații duble de încărcare pentru automobile electrice, putere totală 88 kW;
• Iluminat LED cu senzori de prezență și intensitate adaptivă;
• Monitorizare integrată a consumurilor printr-un BMS (Building Management System).
„Am urmărit standarde ridicate de eficiență, siguranță și sustenabilitate, folosind soluții tehnice de ultimă generație. Faptul că este primul centru logistic PENNY fără încălzire pe gaz arată preocuparea pentru reducerea impactului asupra mediului”, a precizat Dan Crișan, Chief Operating Officer PENNY România.
Proiectarea și execuția au fost realizate cu parteneri specializați: Oopy Arhitectura SRL (proiectant general), Eckert & Partner Beratende Ingenieure mbB (frig industrial), CON A Operations SRL (antreprenor general) și Horeco Impex SRL (antreprenor frig industrial).

Noul hub completează rețeaua logistică existentă a PENNY în România, alături de centrele din Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași, și susține extinderea controlată a rețelei de magazine prin capacități suplimentare pe zona de temperatură controlată și energie integrată la nivel de clădire.


Comentariul va fi postat dupa aprobare