World Vision: 21% dintre copiii vulnerabili lipsesc iarna de la școală din cauza hainelor

Bogdan Chirea
0

World Vision România avertizează că iarna adâncește inegalitățile și pune în pericol educația și incluziunea copiilor vulnerabili. Un sondaj realizat în rândul părinților și adolescenților din comunitățile în care organizația este prezentă arată că 21% dintre copiii mici au lipsit de la școală pentru că nu au haine groase, în timp ce aproape jumătate dintre familii spun că nu își permit haine și încălțăminte adecvate sezonului rece.


Potrivit datelor, 45% dintre copii poartă geci prea mici, uzate sau nepotrivite pentru iarnă, iar aproape jumătate ajung la școală cu încălțăminte uzată, prea mică sau care nu îi protejează suficient de frig. În același timp, 75% dintre familii au amânat achiziția hainelor de iarnă din cauza scumpirilor.


Venituri mici, nevoi mari: cât poate costa o geacă de iarnă

Sondajul World Vision a vizat 664 de părinți și 485 de adolescenți din comunitățile în care fundația derulează programe. Rezultatele nu sunt reprezentative la nivel național, dar oferă o imagine clară asupra dificultăților cu care se confruntă familiile vulnerabile.


În gospodăriile cu elevi de clasele 0–IV, venitul mediu lunar este adesea insuficient: aproape două treimi dintre familii raportează venituri sub 2.500 de lei, iar peste un sfert trăiesc cu sub 1.000 de lei pe lună. În aceste condiții, nevoile copiilor sunt greu de acoperit: aproape opt din zece au nevoie în fiecare an de o geacă nouă, iar aproape nouă din zece de încălțăminte nouă pentru sezonul rece.


Cu toate acestea, 37% dintre părinți spun că pot aloca cel mult 100 de lei pentru o geacă, iar 40% tot maximum 100 de lei pentru o pereche de ghete. În multe familii, hainele sunt transmise de la un copil la altul, ceea ce explică uzura accentuată și lipsa protecției adecvate împotriva frigului.


Sondajul arată și impactul direct asupra școlii: 21% dintre copii au absentat din cauza hainelor neadecvate – 14% ocazional și 7% în mod repetat. În plus, 57% dintre părinți spun că se confruntă în fiecare an cu stres legat de posibilitatea de a-și echipa copiii pentru iarnă.


Adolescenți excluși de la cultură: distanță, costuri și lipsă de transport

Adolescenții din comunitățile vulnerabile se confruntă cu o altă formă de excludere: lipsa accesului la cultură și experiențe educaționale informale. Conform sondajului, 73% dintre liceenii chestionați participă rar sau deloc la activități precum teatru, filme, concerte sau vizite la muzee.


Doar 17% spun că în localitatea lor există un teatru, un cinematograf, un muzeu sau o sală de concerte. Pentru 38% dintre adolescenți, distanța până la aceste instituții și lipsa transportului reprezintă obstacole majore, iar 32% declară că nu au deloc mijloace de transport pentru a ajunge la astfel de activități. În plus, 26% nu își permit să plătească biletele sau alte costuri asociate.


Aceste bariere duc la situații de excludere și rușine: 23% dintre adolescenți spun că s-au simțit uneori marginalizați pentru că nu au putut participa la activități culturale alături de colegii lor, iar 6% spun că li s-a întâmplat acest lucru de mai multe ori. Chiar și așa, 81% consideră că experiențele culturale sunt importante pentru dezvoltarea lor, iar 92% ar participa dacă accesul ar fi gratuit.


Campania „Descalță-i de limitări”: haine de iarnă și acces la experiențe culturale

Ca răspuns la aceste nevoi, World Vision România a lansat campania „Descalță-i de limitări”, prin care copiii primesc haine și încălțăminte de iarnă, iar adolescenții au acces la evenimente culturale. Obiectivul este ca frigul și sărăcia să nu mai fie bariere pentru educație, sănătate și participare socială.


Prin campanie, fundația oferă copiilor mici geci groase și încălțăminte adecvată, pentru ca ei să poată continua să meargă la școală indiferent de temperaturile de afară. În paralel, adolescenții beneficiază de primele vizite la teatru, film, concerte sau muzee, experiențe care pot consolida încrederea în sine și pot deschide noi perspective asupra viitorului.


În comunitățile în care World Vision lucrează, aceste intervenții au efecte directe asupra copiilor. Elena, o fetiță de opt ani, elevă în clasa a II-a, își dorește ca iarna să nu îi mai intre zăpada în pantofi în drumul către școală. Pentru ea și pentru alți copii aflați în situații similare, o pereche de ghete noi nu este doar un obiect vestimentar, ci un sprijin pentru educație și sănătate. Povestea Elenei poate fi citită aici.


„O geacă groasă sau o pereche de ghete pot însemna diferența dintre școală și abandon”

Reprezentanții World Vision România atrag atenția că lipsurile materiale ale familiilor vulnerabile au consecințe directe asupra școlii, sănătății și stării emoționale a copiilor.


„Pentru un copil, o pereche de ghete sau o geacă groasă poate însemna diferența dintre a merge la școală sau a rămâne acasă. Pentru un adolescent, accesul la cultură poate însemna diferența dintre rușine și încredere, dintre limitare și aspirație. În comunitățile în care lucrăm, vedem zilnic cât de mare este lupta familiilor care vor să-și protejeze copiii. Campania «Descalță-i de limitări» este modul nostru de a interveni acolo unde nevoia este urgentă și reală”, transmite Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România.


Cum pot contribui cei care vor să ajute

World Vision România face un apel public la solidaritate, astfel încât cât mai mulți copii să primească haine și încălțăminte de iarnă, iar adolescenții să aibă acces la experiențe culturale esențiale pentru dezvoltarea lor.


Cei care vor să susțină campania „Descalță-i de limitări” pot trimite un SMS cu textul SPERANȚA la numărul 8864, donând astfel 4 euro lunar pentru educația, demnitatea și siguranța copiilor vulnerabili. De asemenea, donațiile se pot face online, pe site-ul fundației.


Prin contribuții mici, dar constante, campania își propune să reducă numărul copiilor care lipsesc de la școală din cauza hainelor neadecvate, să sprijine familiile în fața scumpirilor și să deschidă uși către cultură pentru adolescenții din comunitățile defavorizate.




Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!