Viasat History aduce pe ecran seria documentară „Imperiul Roman: Dincolo de mituri” („The Roman Empire: Beyond the Myths”), o producție în patru episoade care își propune să treacă dincolo de clișeele populare despre Roma antică. Conform informațiilor transmise de post, premiera este programată pe 12 februarie, de la ora 22:00, iar seria va fi difuzată săptămânal, în fiecare joi, la aceeași oră.
Noua producție pornește de la o idee simplă: imaginea Romei a fost adesea redusă la stereotipuri precum toga, excesele și luptele de gladiatori. Serialul își asumă însă o altă direcție, urmărind „natura reală” a vieții în Imperiu – cum trăiau oamenii, cum munceau și cum funcționau orașele, economia și instituțiile unei civilizații care a modelat Europa timp de secole.
Patru episoade, patru perspective: negustor, senator, gladiator, pretorian
Structura seriei se sprijină pe patru personaje alese ca repere ale societății romane: un negustor, un senator, un gladiator și un membru al Gărzii Pretoriene. Prin aceste perspective, documentarul reconstruiește dinamica Imperiului pe parcursul a patru secole, într-o formulă care combină reconstituiri dramatice, iconografie animată, intervenții explicative și cercetări istorice recente.
Ghidul narativ este Benjamin Brillaud, creatorul canalului de YouTube „Nota Bene”, cunoscut pentru modul accesibil în care explică istoria unui public larg. Seria este regizată de Fabrice Hourlier și include reconstituiri 3D realizate de INDIGENES Productions, mizând pe o abordare vizuală modernă, cu ritm de expediție istorică.
Temele fiecărui episod: comerț, politică, jocuri, armată
Fiecare episod este construit pe patru teme care se suprapun: „romani în luptă”, „viața de roman”, un „mare împărat” și o „mare împărăteasă”, toate integrate în povestea formării și funcționării Romei. În episodul 1, accentul cade pe economie și comerț; episodul 2 urmărește aristocrația și politica; episodul 3 intră în zona jocurilor și divertismentului; iar episodul 4 este dedicat armatei.
În paralel, seria introduce figuri istorice folosite ca repere tematice: Iulius Cezar, Nero, Commodus și Caracalla, dar și Cleopatra, Boadicea, Lucilla și Julia Domna. Producția urmărește teritorii diverse – de la Roma la Galia, Egipt, Britania și zona Dunării – pentru a ilustra o lume multiculturală, legată prin comerț, legi și infrastructură.
Roma de zi cu zi: orașe aglomerate, băi publice și mâncare stradală
Una dintre mizele declarate ale seriei este să reconstituie viața urbană a maselor, mai puțin vizibilă în imaginarul popular. Documentarul descrie, între altele, deplasarea zilnică pe jos pe străzi aglomerate și denivelate, restricțiile pentru vehicule în centrul Romei și diferențele sociale vizibile inclusiv în mobilitate – caii fiind un simbol de statut.
Serialul intră și în realitatea locuirii: „insulae”, clădirile cu mai multe etaje în care trăiau oamenii obișnuiți, cu apartamente tot mai mici și mai ieftine la etajele superioare. Lipsa apei curente sau a toaletelor private în multe locuințe, alături de riscul frecvent de incendii și prăbușiri, sunt prezentate ca elemente definitorii ale vieții urbane.
În aceeași cheie, băile publice sunt descrise ca spații sociale esențiale – locuri pentru spălat, sport, conversații și afaceri, uneori comparate cu un „mall” al lumii antice. De asemenea, producția amintește rolul „thermopolia”, tarabele de tip street food, utilizate zilnic de cei care nu aveau bucătării funcționale acasă, și obiceiul de a consuma vinul diluat cu apă.
Format, program și detalii de producție
„Imperiul Roman: Dincolo de mituri” are un sezon (2024), format din 4 episoade a câte 60 de minute, încadrat ca documentar de istorie antică, arheologie, tehnologie și expediții. Conform anunțului, seria începe pe 12 februarie, de la ora 22:00, și continuă săptămânal, joia, la aceeași oră, pe Viasat History.


Comentariul va fi postat dupa aprobare